HC Odorhei - HCM Constanţa, derby-ul etapei a 3-a a LN

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HC Odorhei - HCM Constanţa, derby-ul etapei a 3-a a LN

Sport 10 Septembrie 2010 / 00:00 974 accesări

Etapa a treia a Ligii Naţionale de handbal masculin va opune două dintre formaţiile cu punctaj maxim în acest început de sezon, HC Odorhei şi HCM Constanţa. După două meciuri considerate mai accesibile, în care a întâlnit Dinamo Braşov în deplasare şi Universitatea Cluj la Medgidia, campioana României se pregăteşte pentru duelul de la Odorhei, unde va întâlni una din formaţiile cu mari pretenţii în această stagiune. Pentru acest meci, HCM va pleca în această dimineaţă spre Odorhei, iar seara va efectua un antrenament în sala care va găzdui meciul de sâmbătă, de la ora 18.00. Întâlnirea de la Odorhei se anunţă extrem de disputată, gazdele reuşind câteva achiziţii interesante în pauza competiţională. Astfel, echipa pregătită de Vlad Caba s-a întărit cu doi jucători macedoneni experimentaţi, pivotul Sztojlov Sztojance (36 ani) şi interul Goran Kuzmanoszki (28 ani). În plus, gazdele au obţinut şi împrumutul pentru un sezon al centrului Alexandru Dimache, însă jucătorul HCM-ului nu va avea drept de joc în această partidă. „Noi am început bine campionatul, iar victoria cu UCM Reşiţa ne-a dat moralul de care aveam nevoie. Partidele dintre Odorhei şi HCM au fost mereu disputate şi cred că şi acum va fi la fel. Formăm o echipă ambiţioasă, dornică de a realiza cât mai multe în acest sezon, iar campioana HCM nu va avea deloc o misiune uşoară în acest meci“, a declarat Alexandru Dimache.

Taguri articol


12