Sezonul 2009-2010 al Ligii Naţionale de handbal masculin nu s-a încheiat, dar HCM Constanţa a şi început campania de achiziţii pentru ediţia viitoare a LN, precum şi a Ligii Campionilor. O achiziţie ce începe în forţă pentru campioana României, conducerea reuşind să-şi asigure serviciile a doi jucători care au evoluat şi în Liga Campionilor: sârbul Vladica Stojanovic şi grecul Nikolaos Riganas. Stojanovic evoluează pe postul de centru, are 29 de ani, 1,90 m şi 85 kg, 60 de selecţii în naţionala Serbiei, evoluând şi în Bundesliga, la MT Melsungen (loc 13), formaţie de la care a plecat la începutul acestei luni la Toulouse (Franţa), unde va juca până la finalul campionatului. În cariera sa a mai trecut pe la Partizan Belgrad, echipă cu care a ajuns în semifinalele Cupei Cupelor în ediţia 1998-99 şi în grupele Ligii Campionilor, sezonul 2003-2004. A urmat în 2004 un transfer în Spania, la Bidasoa Irun, iar din 2006 joacă pentru MT Melsungen. „Este un jucător care vine la recomandarea profesorului Petre Ivănescu, cel care ştie foarte bine handbalul german. L-am şi urmărit în câteva jocuri înainte de a-l lua şi ne-am declarat mulţumiţi de ce am văzut. Contractul se va întinde pe o perioadă de trei ani şi a fost semnat momentan doar pe mail, urmând ca în perioada următoare jucătorul să sosească în România pentru a parafa toţi termenii înţelegerii“, a declarat directorul executiv Nurhan Ali. În ceea ce-l priveşte pe grecul Nikolaos Riganas, acesta a putut fi urmărit mai ales în confruntările din acest sezon ale LC dintre HCM şi PAOK Salonic. Evoluează pe postul de inter dreapta şi a reuşit 48 de goluri în actuala ediţie a celei mai importante competiţii europene. „Ca şi Stojanovic, Riganas a semnat pe mail un contract pentru următoarele trei sezoane. L-am urmărit în toate jocurile, nu numai în cele împotriva noastră şi pot spune că în disputele cu HCM a avut cele mai slabe evoluţii. Vrem să formăm o echipă şi mai bună pentru următorul sezon şi sperăm să aducem la Constanţa toţi jucătorii pe care ni-i dorim“, a precizat Nurhan Ali.
HCM, PREGĂTITĂ DE SĂRBĂTOARE. Joi, de la ora 18.00, cu ocazia ultimei partide a campionatului pe care o vor disputa pe teren propriu, cu Dinamo Bucureşti, jucătorii de la HCM vor primi şi medaliile de campioni. Cu această ocazie, conducerea clubului constănţean a pregătit pentru suporteri o seară specială. 500 de tricouri personalizate cu un mesaj care să amintească de cel de-al cincilea titlu din istorie, confetti, baloane şi artificii sunt pregătite pentru această sărbătoare a sportului constănţean. Intrarea va fi liberă!