Handbal Club Municipal Constanţa şi-a reluat, ieri, pregătirile în efectiv complet pentru partida cu Universitatea Cluj, din etapa a 3-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Partida va avea loc vineri, în Sala Sporturilor din Constanţa, începînd cu ora 18.00. La cele două şedinţe de pregătire de ieri, conduse de antrenorul principal Zoran Kurtes, au fost prezenţi şi internaţionalii Mureşan, Sabou, Csepreghi, Popescu, Stănescu şi Schuch. Exceptîndu-l pe sîrbul Adzic, care se pregăteşte în continuare separat şi a cărui revenire se preconizează să aibă loc pentru următoarea partidă din campionat (4 octombrie, în deplasare, cu Suceava), Zoran Kurtes s-a putut baza pe întreg lotul de jucători. Întîlnirea cu Universitatea Cluj va fi şi ultimul test al formaţiei noastre înaintea debutului în actualul sezon al Ligii Campionilor, programat miercuri, 30 septembrie, la Buzău, de la ora 19.00, cu Pevafersa Valladolid. “Ne gîndim momentan la jocul cu Universitatea Cluj, nu putem spune că am început pregătirea pentru partida cu Valladolid. Primul joc este mereu cel mai important şi apoi cel care urmează. Trebuie să le luăm pe rînd, pentru că altfel am pierde din concentrare. Vrem să continuăm cu un nou succes în campionat şi pentru acest lucru trebuie să rămînem conectaţi la întîlnirea cu echipa clujeană“, a declarat pivotul Silviu Băiceanu. Adversara constănţenilor din etapa a 3-a, U. Cluj, se poate mîndri cu faptul că este, alături de HCM şi UCM Reşiţa, neînvinsă în acest început de campionat.