Campioana HCM Constanţa a încheiat en-fanfare sezonul 2011-2012 al Ligii Naţionale de handbal masculin. Duminică, în ultima etapă, handbaliştii constănţeni au învins, în deplasare, pe CSM Bucureşti, scor 40-32 (21-13) şi au terminat campionatul fără nicio înfrângere. Dorinţa conducerii administrative, tehnice şi a jucătorilor s-a împlinit, performanţa echipei constănţene fiind una pe cât de remarcabilă pe atât de greu de egalat. Deşi sărbătoriseră câştigarea celui cel de-al şaptelea titlu de campioană cu doar patru zile înainte, handbaliştii constănţeni au rămas la fel de concentraţi şi în faţa CSM-ului, dominând cu autoritate o partidă în care gazdele nu au găsit niciun moment o replică pe măsură. „Am dorit să încheiem fără înfrângere sezonul şi am reuşit, din fericire, acest lucru. A fost un meci între două formaţii cu toate lucrurile rezolvate şi s-a jucat cu garda jos. De aceea s-au şi înscris multe goluri. Un test bun pentru Cupa României. Am folosit toţi jucătorii aflaţi pe foaia de joc şi sper ca la Cupa României să fie toţi apţi şi să prindem trei zile foarte bune“, a declarat antrenorul principal al HCM-ului, Constantin Ştefan. Pentru HCM au marcat: A. Stamate 6g, Novanc, Şimicu, Sirimescu şi Sadoveac - câte 5g, Riganas şi Stavrositu - câte 4g, Criciotoiu 3g, Ghionea, Angelovski şi Buricea - câte 1g.
Rezultatele ultimei etape: CSM Bucureşti - HCM Constanţa 32-40, CS Caraş Severin - Steaua Bucureşti 28-19, Dinamo Călăraşi - U. Cluj 33-28, Bucovina Suceava - Pandurii Tg. Jiu 38-32, Ştiinţa Bacău - CSM Ploieşti 44-23, Poli Timişoara - CSM Satu Mare 37-26, HC Odorhei - Potaissa Turda 40-31.
Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 51p (campioană), 2. Ştiinţa Bacău 42p, 3. HC Odorhei 33p, 4. CS Caraş Severin 33p, 5. Bucovina Suceava 31p, 6. Energia Pandurii Tg. Jiu 29p, 7. Poli Timişoara 24p, 8. Potaissa Turda 24p, 9. Dinamo Călăraşi 22p, 10. CSM Bucureşti 21p, 11. U. Cluj 18p, 12. CSM Ploieşti 17p, 13. CSM Satu Mare 14p, 14. Steaua Bucureşti 4p. Echipa Energia Pandurii Tg. Jiu este penalizată cu un punct. Formaţiile CSM Satu Mare şi Steaua Bucureşti au retrogradat în Divizia A, iar echipele U. Cluj şi CSM Ploieşti vor susţine barajul de menţinere în LN.