HCM a învins pe Vardar Skopje

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / În primul amical al verii

HCM a învins pe Vardar Skopje

Sport 02 August 2012 / 00:00 685 accesări

Aflată în cantonament la Zlatibor, în Serbia, campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a susţinut, aseară, primul meci de verificare. Constănţenii s-au deplasat 25 km, până în localitatea Uzice, unde au evoluat în compania vicecampioanei Macedoniei, Vardar Skopje. Într-o formulă nouă, în care şi-au găsit locul şi achiziţiile făcute în această vară, HCM a dominat întâlnirea, conducând în permanenţă pe tabela de marcaj. În final, constănţenii, pregătiţi de macedoneanul Zvonko Sundovski, s-au impus cu 27-25, după ce au condus şi la cinci goluri diferenţă. Principalul marcator al grupării de pe litoral a fost Şimicu, alături de el remarcându-se Stavrositu şi Csepreghi, dar şi “stranierii” transferaţi în intersezon, chiar dacă aceştia mai au nevoie de timp pentru a se acomoda cu noii coechipieri.

„Ţinând cont că este primul meci de pregătire, sunt mulţumit. Nu a fost scopul nostru principal să obţinem victoria, pentru că mai avem multe lucruri de făcut şi schimbări în jocul nostru, atât în apărare, cât şi în atac. Ceea ce am văzut în acest prim meci mă mulţumeşte, pentru că toţi jucătorii care au intrat pe teren au evoluat la maximum posibilităţilor pentru acest moment al pregătirii”, a spus Sundovski. „A fost un meci bun şi sunt mulţumit, mai ales că am pierdut la doar două goluri în faţa unei echipe puternice ca HCM”, a declarat tehnicianul lui Vardar, Veselin Vujovic. Constănţenii vor continua antrenamentele la Zlatibor, până pe 6 august, când vor pleca într-un stagiu în Slovenia, la Gradec.

Taguri articol


12