Plecată cu mari speranţe în Slovenia, unde un succes ar fi asigurat în mare măsură calificarea în optimile de finală ale Champions League, HCM Constanţa a fost învinsă, sâmbătă, scor 24-19 (11-6), de Celje Pivovarna Lasko. Constănţenii au avut o primă repriză extrem de slabă, iar primul gol în poarta lui Skok a venit abia în min. 8, autor Val. Era totuşi doar 2-1 pentru gazde, însă ratările pe bandă rulantă la poarta slovenă, printre care şi cinci (!!!) mingi trimise în bară în primele 17 minute, au permis gazdelor să se distanţeze treptat pe tabelă. Şi asta chiar dacă portarul Popescu a făcut din nou un meci mare în primele 30 de minute, pe care le-a încheiat cu nouă intervenţii salvatoare. Al doilea gol al HCM-ului a venit abia în min. 18, de la 7 m, prin Cutura, Celje având în acel moment un avans de trei goluri, 5-2. HCM a mai înscris peste alte cinci minute, prin Buricea, scor 9-3, şi apoi 9-4 în min. 27. Gazdele au condus cu 11-4, dar două goluri ale Constanţei în ultimul minut, scor 11-6, ofereau încă speranţe pentru a doua repriză. HCM a părut că, treptat, poate reveni în joc, 11-7 şi apoi 12-8, dar au urmat din nou minute bune fără gol în poarta lui Skok, iar diferenţa a crescut ameţitor, 17-9 - în min.41. Sundovski a cerut time-out, HCM a înscris trei goluri consecutive şi... cam atât. Până la final slovenii şi-au conservat avansul înregistrat încă din prima repriză şi s-au impus cu 24-19. În urma acestui rezultat, HCM are nevoie de victorie în ultima etapă cu THW Kiel, miercuri, 20 februarie, de la ora 20.00, la Bucureşti, pentru a mai spera la calificare, coroborată însă cu un eşec al slovenilor în Suedia, cu Savehof...
„Era un joc important atât pentru noi, cât şi pentru gazde. Am avut un start foarte slab, contrar cu ceea ce reuşisem în alte meciuri. Celje a jucat foarte bine în apărare şi a avut un portar remarcabil. Sunt dezamăgit, pentru că nu am jucat mai bine. Am întâlnit o echipă mai determinată în cursa pentru victorie. Felicit echipa gazdă, iar în ce ne priveşte vom încerca să învingem Kiel pentru a mai spera la calificare”, a spus, la final, antrenorul principal al HCM-ului, Zvonko Sundovski. „În primul rând felicit echipa adversă pentru că a încercat să se bată pentru victorie până la final. A fost un meci extrem de dificil, în care apărarea a funcţionat bine şi am avut şi un portar foarte bun. În repriza secundă Constanţa a presat mai mult, dar, în ciuda unor greşeli ale noastre, am jucat foarte matur şi am învins meritat”, a precizat şi tehnicianul gazdelor, Vladan Matic.
Au marcat - Celje: Skok (15 intervenţii, 1x7m); Mackovsek 6g, Marguc 5g (2x7m), Toskic 4g, Zelenovic 3g, Lekai 2g, Zvizej 2g (1x7m), Poteko şi Zabic - câte 1g; HCM: Popescu (11 intervenţii); Cutura 5g (1x7m), Sadoveac 5g (2x7m), Val 3g, Humet şi Angelovski - câte 2g, Buricea şi Vujadinovic - câte 1g. Au mai jucat la HCM: Stănescu, Toma, Dragicevic, Şimicu, Adzic, Csepreghi, Criciotoiu.
Celelalte rezultate din etapa a 9-a a Grupei B: Atletico Madrid - IK Savehof 32-25 (14-11) şi THW Kiel - MKB Veszprem 32-21 (17-13). Clasament: 1. MKB Veszprem 16p, 2. THW Kiel 14p, 3. Atletico Madrid 10p, 4. Celje 6p (golaveraj: 216-234), 5. HCM CONSTANŢA 4p (209-255), 6. IK Savehof 4p (252-301).