HCM a renăscut la Reşiţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-11: UCM Reşiţa - HCM Constanţa 25-36

HCM a renăscut la Reşiţa

Sport 03 Decembrie 2007 / 00:00 860 accesări

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a revenit triumfal în lupta pentru titlu în acest sezon, zdrobind ieri, în deplasare, una dintre principalele contracandidate, UCM Reşiţa, cu 36-25, în etapa a 11-a a Ligii Naţionale. Constănţenii au dovedit astfel că rămîn o forţă în handbalul românesc, în ciuda unui start „şchiopătat” în acest sezon, în timp ce antrenorul Eden Hairi a reuşit să-şi învingă profesorul, Aihan Omer, al cărui secund a fost timp de trei sezoane pe banca tehnică a grupării de pe litoral. Antrenorul constănţean a încercat să-şi surprindă omologul încă din start, trimiţîndu-l pe Toma pe postul de inter dreaptă, în timp ce locul pe extrema dreaptă a fost luat de Kazic. Mutarea a reuşit doar pe jumătate şi reşiţenii au condus în primele minute la trei goluri diferenţă, 5-2. În ciuda eforturilor depuse de campionii, ratările şi deciziile arbitrilor au făcut ca diferenţa să se menţină pînă cu cinci minute înainte de pauză, cînd a scăzut la doar un gol, 11-10. Eliminarea gratuită a lui Hejtmanek a rupt însă echilibrul şi, după o ratare uriaşă a lui Şoldănescu, scăpat singur pe contraatac, gazdele au intrat la pauză cu un avantaj de cinci goluri, 15-10.

O repriză magică

Loviţi în orgoliu, constănţenii au revenit de la cabine cu o altă faţă, luptînd şi împotriva deciziilor ciudate ale celor doi “fluieraşi”. Impulsionaţi şi de prezenţa pe banca de rezerve a preşedintelui Consiliului de Administraţie al HCM, Nicuşor Constantinescu, sosit la sală abia la pauză, Stănescu şi compania au schimbat soarta partidei. După cîteva minute echilibrate, constănţenii au pus stăpînire pe joc în stil de mare campioană, umilindu-şi pur şi simplu adversarul. Timp de un sfert de oră, reşiţenii au uitat ce înseamnă să înscrii, Stănescu închizînd poarta, cu 24 de intervenţii reuşite pe tot parcursul partidei, în timp ce defensiva agresivă pusă în teren de Hairi l-a blocat pe golgeterul bănăţenilor, Butulja, anonim pe teren în partida de ieri. Portarul campioanei nu a putut fi învins nici măcar din aruncări de la 7 m, parînd în faţa lui Pancu şi Pasic, spre disperarea tehnicianului gazdelor, Aihan Omer. De partea cealaltă, “gurile de foc” Toma şi Csepreghi, secondaţi de coechipieri, au făcut legea marcînd gol după gol în poarta nefericitului Ionescu. Nici măcar cartonaşul roşu primit de Şoldănescu în min. 40 sau faulturile clare comise de reşiţeni şi nesancţionate de arbitri nu au putut opri avalanşa declanşată de elevii lui Hairi. Drept urmare, HCM a reuşit să stabilească un record pentru un meci considerat derby, înscriind de 12 ori consecutiv, şi cu un sfert de oră înainte de final avea un avantaj zdrobitor, 25-17. Ajutaţi de arbitri, care au închis ochii la infracţiunile gazdelor, dar au acordat cu largheţe eliminări în tabăra constănţenilor, motiv pentru care şi Hejtmanek a văzut cartonaşul roşu, reşiţenii au încercat să reintre în joc. Nu au reuşit decît să se apropie la cinci goluri, 29-24 cu cinci minute înainte de ultimul fluier, dar finalul a aparţinut în totalitate elevilor lui Hairi. În inferioritate numerică pe teren, HCM s-a distanţat fantastic, prin execuţii de generic, marca Timofte şi Schuch, impunîndu-se la o diferenţă care nu lasă loc de interpretări, 36-25. Constănţenii au sărbătorit succesul în mijlocul galeriei, cîntîndu-i “La Mulţi Ani” lui Mihai Timofte, care a împlinit sîmbătă 28 de ani. Marcatori: Irimescu 10, Butulja 5, Cuciula 3, Tucanu 2, Rohozneanu 2, Pancu 2, Pîrvan 1 - pentru UCM Reşiţa, respectiv Toma 10, Csepreghi 7, Timofte 5, Hejtmanek 3, Schjolin 3, Schuch 3, Enescu 3, Kazic 2 - pentru HCM. Au arbitrat: Alin Cîrligeanu (Bucureşti) şi Gheorghe Bejenariu (Argeş).

Rezultele etapei: Bucovina Suceava - Romvag Caracal 36-24; Dinamo Bucureşti - Ştiinţa Bacău 31-33; Poli Timişoara - HC Odorhei 30-25; Steaua MFA - CSM Oradea 40-35; Minaur Baia Mare - Uztel Ploieşti 37-31; Pandurii Tg. Jiu - CSM Medgidia 27-24.

“Am reintrat în lupta pentru titlu”

La final, antrenorul Eden Hairi şi-a felicitat elevii pentru felul în care au luptat din primul pînă în ultimul minut. “Au tratat cu seriozitate acest joc şi au obţinut o victorie la un scor greu de crezut înainte de debutul partidei. Chiar dacă la pauză am fost în dezavantaj cu cinci goluri, după pauză am riscat şi a ieşit totul bine. Reşiţa este o echipă puternică, ne-am temut de acest meci şi nu cred că diferenţa de pe tabela de marcaj reflectă întru-totul ceea ce s-a întîmplat în teren. Cred însă că o mare parte din diferenţă a fost făcută de Stănescu, aflat într-o zi de graţie. Pentru noi urmează meciuri grele, cu un program aglomerat, dar consider că acest succes ne-a readus în lupta pentru titlul de campioană”, a spus tehnicianul constănţean. “Prezenţa şi spiritul acestei galerii, care a venit să susţină echipa, i-au făcut pe jucătorii să se mobilizeze în repriza a doua şi să cîştige într-o manieră categorică. Acesta este adevăratul HCM, care joacă din suflet, susţinută de suporteri care au mers 1.000 km pentru a fi alături de echipă. Important este să jucăm în continuare cum am făcut-o la Reşiţa şi sînt convins că vom cîştiga în permanenţă”, a declarat Nicuşor Constantinescu. “Atunci cînd ne mobilizăm şi punem suflet, putem cîştiga împotriva oricărei echipe. Am venit la Reşiţa să luăm două puncte pentru a ne păstra şansele la primul loc şi ne gîndim în continuare la titlul de campioană. Victoria este un cadou pentru Timofte, pentru conducerea clubului, pentru antrenorul nostru, pentru noi, pentru suporterii care au venit la Reşiţa şi pentru publicul constănţean, pe care îl aşteptăm să ne fie alături meci de meci”, a adăugat golgeterul Laurenţiu Toma, în timp ce directorul executiv al HCM, Nurhan Ali, a comentat ironic rezultatul final: “Băieţii au vrut să demonstreze care este diferenţa dintre Liga Campionilor şi Challenge Cup!” De partea cealaltă, Aihan Omer, care a suferit a patra înfrîngere consecutivă în faţa celor de la HCM după plecarea la Reşiţa a recunoscut superioritatea campioanei: “Constanţa a jucat foarte bine şi a obţinut o victorie meritat. Am pierdut pe teren propriu, ceea ce nu a picat bine, mai ales că mi-am dorit foarte mult să-mi înving fosta echipă. Stănescu a avut un procentaj extraordinar în repriza a doua, dar m-a impresionat şi jocul colectiv al constănţenilor, care a fost mult peste aşteptări”.

Clasament

1. Steaua 11 9 1 1 354-308 19p

2. UCM Reşiţa 11 8 0 3 367-329 16p

3. Ştiinţa Bacău 11 7 2 2 337-314 16p

4. HC Odorhei 11 7 2 2 312-294 16p

5. Bucovina Suceava 11 6 3 2 325-292 15p

6. HCM Constanţa 11 5 3 3 297-274 13p

7. CSM Medgidia 11 5 1 5 297-310 11p

8. Dinamo Baumit 11 5 0 6 302-306 10p

9. Minaur Baia Mare 11 4 2 5 308-313 10p

10. CSM Oradea 11 4 2 5 314-320 10p

11. Poli Timişoara 11 4 0 7 265-269 8p

12. Pandurii Tg. Jiu 11 3 0 8 287-318 6p

13. Uztel Ploieşti 11 2 0 9 271-319 4p

14. Romvag Caracal 11 0 0 11 259-329 0p



12