Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a transferat trei jucători. Aşa cum conducerea clubului a anunţat în mai multe rânduri, unul dintre obiective este şi întinerirea lotului de jucători, astfel că s-a optat pentru legitimarea a doi handbalişti foarte tineri, dar de mare perspectivă. Este vorba despre doi jucători de la Centrul de Excelenţă de la Sighişoara, Alexandru Bucătaru (portar, internaţional de juniori, LPS Piatra Neamţ) şi Ramon Şomlea (inter stânga, 18 ani, 1,94 m, internaţional de tineret, Universitatea Cluj). Alături de cei doi, HCM s-a întărit şi cu un jucător cu experienţă, sub conducerea lui Zvonko Sundovski urmând să evolueze şi pivotul Bogdan Şoldăneascu. Suceveanul revine la HCM după o pauză de trei ani, perioadă în care a evoluat pentru Sucovina Suceava. În vârstă de 28 de ani, Şoldănescu este triplu campion naţional cu HCM, performanţă pe care doreşte să o îmbunătăţească. „Sunt fericit că am revenit la Constanţa. Consider că este o nouă provocare pentru mine. Îmi doresc un nou titlu de campion. Îmi este dor să câştig un nou titlu naţional. Sper să reuşim cât mai multe rezultate bune în noul sezon”, a declarat Şoldănescu.