HCM, aproape campioană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM, aproape campioană

Sport 22 Aprilie 2010 / 00:00 671 accesări

Nimeni şi nimic nu mai poate opri HCM Constanţa din drumul spre al cincilea trofeu de campioană din istoria clubului. După victoria surprinzătoare de marţi seară a celor de la HC Odorhei, 33-30 cu UCM Reşiţa, în etapa a 23-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, HCM mai are nevoie doar de o singură victorie în ultimele trei confruntări: cu Rom Cri Braşov, pe teren propriu, cu CSM Satu Mare, în deplasare, şi cu Dinamo, pe teren propriu. Cum duelul de duminică, de la ora 11.00, din Sala Sporturilor, cu “lanterna roşie“, Rom Cri Braşov, nu poate fi decât o formalitate, HCM îşi poate “permite“ să şi piardă ultimele două jocuri, pentru că în eventualitatea în care la final formaţia noastră se va afla la egalitate de puncte cu UCM Reşiţa, Toma şi compania au avantajul meciurilor directe. „Este primul meu titlu din carieră şi sunt extrem de fericit“, a declarat Alexandru Dimache. „Victoria Odorheiului a făcut să fim şi matematic campioni cu trei etape înainte de final, însă oricum nu mai aveam cum să pierdem titlul. Avem timp să şi sărbătorim, nu acesta este cel mai important lucru acum. Gândul ne este la Cupa României, trofeu care trebuie să ajungă în vitrina noastră în acest an. Steaua s-a impus în ultimii trei ani, acum este timpul să realizăm al doilea event din istoria clubului. Suntem cei mai buni din România, ne dorim mult şi Cupa, iar pentru acest trofeu ne pregătim deja de ceva vreme“, a spus şi Ionuţ Stănescu. HCM are în palmares două Cupe ale României, câştigate în 2005 şi 2006.

Ieri s-au disputat ultimele partide din etapa a 23-a a Ligii Naţionale, încheiate cu următoarele rezultate: Poli Timişoara - Bucovina Suceava 24-34, CSM Satu Mare - Minaur Baia Mare 25-29, U. Cluj - Ştiinţa Bacău 25-26, Dinamo - Pandurii Tg. Jiu 24-32. Întâlnirea Steaua Bucureşti - HCM Constanţa, scor 23-23, a avut loc pe 10 aprilie.

TOMA ŞI STĂNESCU CONTINUĂ LA HCM. După Mihai Popescu şi Alexandru Csepreghi, alţi doi jucători de de bază al echipei, căpitanul Laurenţiu Toma şi portarul Ionuţ Stănescu, şi-au prelungit contractul scadent în vara acestui an. „Am semnat marţi seară o nouă înţelegere valabilă pentru următorii cinci ani. De ce o perioadă aşa lungă? Pentru că HCM este casa mea. De ce nu aş semna pe o durată lungă cu o formaţie care an de an îşi doreşte Cupa şi campionatul şi o prezenţă într-o fază cât mai înaltă a cupelor europene? Şi în sezonul viitor ne dorim o comportare cât mai bună în Liga Campionilor, vom lupta chiar şi pentru sferturi sau semifinale. Vom vedea care vor fi obiectivele şi în funcţie de transferurile care se vor face“, a afirmat Stănescu. Aşa cum promisese înainte de plecarea la lotul naţional, “Il Capitano” Laurenţiu Toma şi-a pus şi el semnătura pe un nou contract cu HCM, noua înţelegere fiind valabilă pentru următorii şase ani. „Vreau să îmi închei cariera la Constanţa. Am cunoscut multe satisfacţii aici şi am decis că este mai bine să semnez pe o perioadă lungă de timp. Dacă nu a fost să plec la o echipă de top din Spania sau Germania, mai bine rămân la HCM“, a spus Toma. Ionuţ Stănescu şi Laurenţiu Toma evoluează la HCM, fără întrerupere, din 1999.

Clasament

1. HCM CONSTANŢA 21 18 2 1 666-547 38

2. UCM Reşiţa 21 16 2 3 641-551 34

3. Ştiinţa Bacău 21 13 4 4 654-603 30

4. Pandurii Tg. Jiu 21 14 1 6 595-564 29

5. Steaua Bucureşti 21 13 2 6 621-540 28

6. Bucovina Suceava 21 13 0 8 628-565 26

7. HC Odorhei 22 10 0 12 643-674 20

8. U. Cluj-Napoca 21 8 1 12 564-582 17

9. Minaur Baia Mare 21 7 1 13 545-558 15

10. CSM Satu Mare 22 6 1 15 645-697 13

11. Poli Timişoara 21 6 1 14 534-625 13

12. Dinamo Bucureşti 22 4 2 16 651-737 10

13. SCM Rom Cri Braşov 21 1 1 19 528-672 3

* - Echipa CSM Medgidia s-a retras din campionat



12