HCM are în vizor încă un internaţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM are în vizor încă un internaţional

Sport 18 Iunie 2010 / 00:00 695 accesări

Chiar dacă în acest moment fiecare post din echipă este dublat sau chiar triplat, conducerea campioanei HCM Constanţa încearcă să transfere şi alţi jucători care ar putea fi foarte utili echipei. Unul dintre aceştia este şi interul stânga Alexandru Şimicu, jucător care se află sub contract cu gruparea Politehnica Municipal Timişoara. Acesta este de altfel şi unul dintre principalele obstacole în calea perfectării transferului. În vârstă de 21 de ani, Şimicu este şi component al naţionalei României, fiind convocat pentru prima oară anul trecut, înaintea partidei amicale dintre România şi Ungaria. În sezonul recent încheiat, Şimicu a fost unul dintre principalii marcatori ai formaţiei de pe malul Begăi, reuşind 63 de goluri. Şimicu a evoluat şi în cupele europene, tot cu Timişoara, în ediţia 2007-2008 a Cupei Challenge.

Taguri articol


12