Prima etapă din Grupa B a Cupei EHF la handbal masculin a confirmat previziunile, toate cele patru echipe păstrând în continuare aceleași șanse de calificare în sferturile de finală ale competiției. Campioana României - HCM Constanța, medaliata cu bronz a ultimei ediții din Asobal Liga - Fraikin BM Granollers, vicecampioana Rusiei - Sankt Petersburg și Team Tvis Holstebro (s-a calificat în grupe după ce a eliminat Știința Bacău printr-o dublă victorie) au fiecare un punct. După ce au condus mare parte din timpul regulamentar cu Sankt Petersburg, handbaliștii constănțeni au fost nevoiți să se mulțumească la final doar cu un punct, rușii fiind la un pas de un succes pe care nu l-ar fi meritat după evoluția scorului pe ansamblul partidei. Golul lui Rakcevic și apoi intervenția lui Stănescu, cu o secundă înainte de final, au adus un punct în contul campioanei României ce poate însemna mult în economia calificării. „La final, acest punct nu cred că este așa de mic. Am jucat mai bine în prima repriză, iar Sankt Petersburg în partea a doua. Am avut mai multe ratări din situații foarte bune în repriza secundă și cred că aici a fost diferența. Cred că egalul este just. Chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă de ceva vreme, pe teren ne gândim doar la meci. Asta este meseria noastră, pentru celelalte probleme sunt alții care trebuie să se ocupe. Acum avem promisiunea președintelui Nicușor Constantinescu că vor veni și vremuri mai bune“, a precizat centrul sârb Dalibor Cutura.
ATMOSFERĂ INCENDIARĂ
După mult timp, Sala Sporturilor a fost din nou neîncăpătoare pentru suporterii care au ținut să fie aproape de cea mai bună echipă din handbalul masculin românesc în ultimul deceniu. Constănțenii și-au încurajat favoriții pe tot parcursul întâlnirii și, chiar dacă HCM nu a învins, le-a oferit un handbal de calitate, așa cum și-au dorit. „Publicul este mereu important pentru HCM. Îi felicit și le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut atât în sală, cât și în fața televizoarelor“, a declarat președintele campioanei României, Nicușor Constantinescu. „Le mulțumim că au fost alături de noi și îi așteptăm în număr mare și în campionat. Vor urma meciuri foarte grele și în Liga Națională și avem nevoie de ei“, a precizat și extrema stângă George Buricea.