HCM aşteaptă duelurile din LN, Cupa României şi Cupa EHF

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin

HCM aşteaptă duelurile din LN, Cupa României şi Cupa EHF

Sport 07 Ianuarie 2014 / 00:00 592 accesări

Reveniţi sâmbătă la antrenamente după o pauză de aproximativ trei săptămâni, handbaliştii de la HCM Constanţa se gândesc deja la următoarele partide din Liga Naţională, Cupa României şi Cupa EHF. Constănţenii au încheiat anul 2013 pe prima poziţie în campionat, însă la egalitate cu revelaţia Potaissa Turda şi la patru puncte distanţă de Ştiinţa Bacău. Totuşi, modificarea sistemului competiţional, cu o fază de play-off după încheierea sezonului regulat, face ca lupta pentru titlu să se anunţe mult mai disputată decât în anii trecuţi şi niciun adversar nu poate fi considerat scos din ecuaţie. Cu prima şansă pornesc handbaliştii constănţeni şi în Cupa României, în timp ce în Cupa EHF speră la o performanţă istorică.

SUNDOVSKI SE GÂNDEŞTE LA BERLIN Tehnicianul campioanei României speră la un nou event cu HCM Constanţa, dar în acelaşi timp şi-a propus şi o finală de Cupă Europeană. „Cu siguranţă ne vom lupta cu Turda şi Bacău, dar este foarte posibil ca şi cel puţin alte două echipe să se implice. Mă gândesc la Odorhei, Pandurii şi chiar Dinamo. Campionatul este lung, vom juca şi play-off, dar cel mai important va fi jocul nostru. Va fi un sezon greu pentru că vom lupta atât pentru campionat, cât şi pentru Cupa României şi Cupa EHF, o competiţie europeană cu formaţii foarte puternice. Marea mea dorinţă din acest an este să ajungem la Final Four-ul de la Berlin. Va fi foarte greu, dar trebuie să facem totul pentru a ajunge acolo”, speră antrenorul Zvonko Sundovski. În privinţa întrecerii interne, căpitanul Laurenţiu Toma mizează pe un duel tot cu Ştiinţa Bacău. „Turda este o echipă bună şi sunt convins că va face faţă şi în această parte a campionatului. Este o surpriză şi va fi în continuare, dar cred că Bacăul este o formaţie mai puternică şi are şi o bancă de rezerve mult mai bună”, este de părere Toma. Extrema George Buricea “vede”, de asemenea, tot o luptă cu băcăuanii, rivalii din ultimii ani din Liga Naţională. „Nu cred că Potaissa poate menţine ritmul, însă pe mine mă interesează doar cum jucăm noi. Dacă ne facem treaba pe teren, nu vom avea probleme în campionatul României. Aştept un nou titlu de campion”, a declarat Buricea.



12