HCM, ca şi calificată în optimile Ligii Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Campionilor, Grupa A: MONTPELLIER - HCM CONSTANŢA 37-24

HCM, ca şi calificată în optimile Ligii Campionilor

Sport 11 Februarie 2010 / 00:00 1379 accesări

Visul campioanei României de a accede în premieră pentru o formaţie românescă în optimile de final ale Ligii Campionilor la handbal masculin este pe cale să devină realitate. Deşi învinsă la Montpellier, scor 37-24 pentru formaţia franceză, HCM Constanţa este în proporţie de 95 la sută între cele mai bune 16 formaţii ale Europei datorită ajutorului nesperat oferit de campioana Greciei, PAOK Salonic. Zeii din vechea Eladă au dat aripi jucătorilor pregătiţi de Stylianos Seirekidis, PAOK reuşind marea surpriză, învingând, cu 27-26, pe teren propriu, pe Pick Szeged. Acest rezultat scoate practic din cursa calificării formaţia maghiară. Revenind la disputa de la Montpellier, din Palatul Sporturilor “Rene Bougnol“, trebuie spus că după un început echilibrat, în care gazdele au condus doar cu 8-6, finalul primei reprize a consemnat un adevărat iureş la poarta echipei noastre, Montpellier intrând la cabine cu un avantaj liniştitor, scor 18-9. Partea secundă a fost una deosebit de spectaculoasă, ambele formaţii oferind un adevărat recital celor 3.000 de spectatori. Golul lui Popescu din acţiune sau intervenţia din postura de portar a lui Buricea au fost cele mai savurate momente ale întâlnirii, aplaudate chiar şi de suporterii francezi. Scorul final, 37-24 pentru Montpellier, consfinţeşte o victorie meritată a puternicei formaţii franceze care reuşeşte să-şi ia revanşa după eşecul din tur, de la Buzău, consolidându-şi, în acelaşi timp, poziţia de lider în Grupa A. Au evoluat - Montpellier (antrenor Patrice Canayer): Karaboue (7 intervenţii), Stojinovic (2 intervenţii), Guigou 8g, Kavticnik 8g (2x7m), Panda 4g, Honrubia 5g (1x7m), N. Karabatic 3g, Joli 3g (1x7m), Hmam şi Tej - câte 2g, Accambray şi Juricek - câte 1g, Salou; HCM (antrenor Zoran Kurtes): Popescu (6 intervenţii, 1 gol), Stănescu (3 intervenţii), Toma 6 (4x7m), Nicolae şi Schuch - câte 3g, Băiceanu, Csepreghi, Sabou şi Sadoveac - câte 2g, Adzic, Buricea şi Pavlovic - câte 1g, Vukovic, Mureşan. Au arbitrat: Milan Sivak şi Peter Dvorsky (ambii din Slovacia). Într-un alt meci disputat aseară: PAOK Salonic - Pick Szeged 27-26 (17-17). Partida Chekhovskie Medvedi - Pevafersa Valladolid va avea loc astăzi, de la ora 18.00.

Clasament Grupa A

1. Montpellier 7 6 0 1 238-179 12

2. Valladolid 6 4 1 1 186-152 9

3. Medvedi 6 3 2 1 196-178 8

4. HCM 7 3 0 4 200-217 6

5. Szeged 7 1 1 5 187-208 3

6. Salonic 7 1 0 6 168-241 2



12