Vis împlinit pentru campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa reuşind duminică, la Sala Sporturilor, să se califice, în premieră pentru o echipă românească în noul format al competiţiei, în sferturile de finală ale Cupei EHF. În faţa a aproximativ 1.500 de spectatori care şi-au susţinut favoriţii pe parcursul celor 60 de minute, constănţenii s-au impus cu 29-25 (15-14) în faţa formaţiei franceze Chambery Savoie, în etapa a 6-a din Grupa D a Cupei EHF.
Contrar ultimelor meciuri, HCM a început perfect şi în min. 8 conducea cu 7-3, forţându-l pe Mario Cavalli, antrenorul francezilor, să solicite time-out. Constanţa a rămas în avantaj, scor 9-6 în min. 14, graţie interilor Şimicu şi Csepreghi, dar oaspeţii au revenit treptat şi chiar au preluat conducerea în min. 20, scor 9-10. Criciotoiu şi Buricea au readus din nou avantajul pentru HCM în min. 26, scor 13-12, iar Toma şi Csepreghi au mărit ecartul în min. 28, scor 15-13. Marroux a stabilit scorul pauzei dintr-o aruncare de la 7 m, 15-14, pentru ca, imediat după reluare, Csepreghi şi Şimicu să distanţeze HCM-ul la trei goluri pe tabelă, 17-14. Novanc a menţinut avantajul în min. 38, 18-15, însă au urmat nouă minute fără gol în poarta lui Chambery, lucru de care francezii au profitat din plin. Basic, din 7 m, a întors scorul de pe tabelă, 18-19 în min. 46, iar Bicanic a mărit avantajul un minut mai târziu, 20-18 pentru fosta campioană a Franţei. Şimicu a văzut direct cartonaşul roşu după o intrare la Bicanic, în min. 51, şi se părea că misiunea HCM-ului va fi tot mai grea în finalul partidei. Însă Constanţa a revenit miraculos, susţinută de un public vulcanic, iar în min. 54 Csepreghi îşi readucea echipa în cărţile calificării, scor 24-24. Ultimele cinci minute au aparţinut în totalitate HCM-ului, care s-a impus cu 29-25 şi a sărbătorit un nou rezultat important pentru handbalul românesc. Au evoluat - HCM: Popescu - 9 intervenţii, Stănescu; Csepreghi 10g (2x7m), Criciotoiu 6g, Şimicu 4g, Nocanc şi Toma - câte 3g, Angelovski 2g, Buricea 1g, Adzic, Stavrositu, Sadoveac, Vujadinovic; Chambery: Diot - 4 intervenţii, Dumoulin - 3 intervenţii (1x7m); Benjamin Gille 4g, Nyokas şi Panic - câte 3g, Marroux 3g (2x7m), Detrez, N’Guessan şi Tritta - câte 2g, Basic 2g (1x7m), Bicanic, Buffard, Patzrel şi Bertrand Gille - câte 1g, Traore.
HCM A MERITAT CALIFICAREA „Chambery a făcut un meci foarte bun. A fost foarte greu pentru noi, mai ales că la Constanţa au evoluat şi trei jucători care au lipsit în tur. Am dovedit şi în primul meci, şi acum că merităm această calificare. Am revenit de la trei goluri în final şi am câştigat. Îmi felicit jucătorii, care au dovedit caracter în fiecare meci din această grupă. Nu ne-am gândit la ce va urma. Am fost concentraţi pentru acest meci. Cred că este suficient că am jucat două partide cu o echipă din Franţa şi ar fi bine să nu întâlnim pe Montpellier. Dacă îi vom întâlni, vom încerca din nou să câştigăm”, a declarat antrenorul principal al HCM-ului, Zvonko Sundovski. Căpitanul Laurenţiu Toma speră ca HCM să realizeze lucruri frumoase în continuare: „Chambery a jucat ca o mare echipă, dar şi noi reuşim să facem faţă oricărui adversar. Suntem uniţi, formăm o familie, ne înţelegem între noi şi de aceea jocul merge. Sunt bucuros că am putut face o performanţă istorică, dar vrem să realizăm lucruri frumoase în continuare. Singura presiune a fost că am jucat acasă, cred că mai multă presiune a fost pentru ei, pentru că sunt peste noi la mai multe lucruri, începând de la buget”. De remarcat faptul că Laurenţiu Toma a purtat tot timpul partidei, la încheietura mâinii drepte, un bandaj pe care era pronosticat rezultatul final... 29-25 în favoarea HCM-ului!!!
De partea cealaltă, antrenorul oaspeţilor, Mario Cavalli, a mărturisit că echipa sa a jucat bine doar în primele 50 de minute. „Felicit Constanţa pentru acest meci. S-au întâlnit două echipe foarte echilibrate, iar din acest motiv şi meciul a fost la fel. Am jucat foarte bine în primele 50 de minute, dar apoi nu a mai fost la fel. Cu mai multă pasiune, Constanţa a câştigat, revenind extraordinar”. „Am avut ocazia să “ucidem“ meciul când am condus cu trei goluri (n.r. - 22-19 în min. 48), dar HCM, cu experienţa pe care o are, a putut reveni. Publicul a fost extraordinar”, a precizat şi centrul bosniac Edin Basic.
VICTORIA CONSTĂNŢENILOR Conducerea clubului constănţean a mulţumit suporterilor care şi-au susţinut necondiţionat echipa în actuala campanie europeană. „Publicul a fost şi de această dată al optulea jucător. O victorie pe care o dedic constănţenilor, dobrogenilor şi tuturor românilor. Mă bucur că echipa a luptat până în ultima secundă şi îi felicit pe toţi”, a declarat preşedintele clubului, Nicuşor Constantinescu. „Sunt deosebit de bucuros, mai ales că am văzut o sală atât de plină, atâţia oameni fericiţi. Îi dedic această victorie lui Nicuşor Constantinescu, alături de care am suferit în ultimii doisprezece ani la această echipă. Băieţii au dat dovadă de mare caracter, de mare personalitate sportivă. Când Chambery conducea cu trei goluri şi noi am revenit, mă întrebam care sunt românii şi care francezii. Această echipă nu mai cedează, luptă până la final”, a spus directorul executiv Nurhan Ali.
În cealaltă partidă din Grupa D, disputată tot ieri, Fuchse Berlin - Sporta Hlohovec 34-28. Clasament: 1. Fuchse Berlin 10p, 2. HCM CONSTANŢA 8p, 3. Chambery Savoie 6p, 4. Sporta Hlohovec 0p.
MARŢI, TRAGEREA LA SORŢI Tragerea la sorţi pentru sferturile de finală va avea loc mâine, la ora 13.15, la Viena. HCM Constanţa se va afla în urna a doua, alături de Sporting CP (Portugalia) şi Nantes (Franţa). În prima urnă se vor afla Lugi (Suedia), Montpellier (Franţa) şi Pick Szeged (Ungaria). Meciurile tur vor avea loc la 19/20 aprilie, pe terenul formaţiilor din urna a doua, returul urmând să se dispute la 26/27 aprilie, cu echipele din prima urnă drept gazde.