HCM Constanţa a devenit pentru a şasea oară campioana României, reuşind încă o dată să-i facă mândri pe toţi constănţenii. Succesul celei mai galonate echipe din handbalul masculin românesc din ultimul deceniu este şi al tuturor constănţenilor, atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Pentru a şasea oară în scurta istorie a clubului, HCM a reuşit să-şi facă fericiţi suporterii şi să le ofere un nou sezon în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume, Liga Campionilor. „A fost visul meu de mic copil. Ar fi trebuit să vin la Constanţa de mai multă vreme, dar aşa a fost să fie. Din păcate am avut nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a mă acomoda la echipă. Constanţa mi-a dovedit că este cel mai profesionist club din România. Pentru mine este o onoare să fiu la Constanţa şi dacă va fi să rămân şi din vară, va fi o mândrie pentru că HCM este un brand şi în Europa“, consideră Alexandru Stamate, aflat la primul titlu de campion din carieră. Campion mondial cu Spania din postura de antrenor, Alexandru Buligan şi-a trecut în palmares şi primul titlu de campion al României ca antrenor. „O senzaţie frumoasă. Sunt fericit că prin venirea mea s-a obţinut un nou titlu“, a spus Buligan. La doar 26 de ani, Mihai Popescu este deja la al şaselea titlu din carieră. „Este mereu aceeaşi bucurie. Am evoluat din ce în ce mai bine şi mai mult în ultimii ani, iar satisfacţia este şi mai mare atunci când ştii că ai contribuit din plin la un succes important. Nu ne vom mulţumi doar cu atât. Vrem să câştigăm alte titluri, dar şi Cupa României, pe care ne-o dorim foarte, foarte mult. Mulţumim tuturor constănţenilor. Suntem mândri să avem susţinerea lor şi le dedicăm fiecare victorie“, a spus “Pope“. Desemnat în decembrie cel mai bun jucător din România, Mihai Popescu a primit sâmbătă, după meciul cu CSM Oradea, şi diploma care atestă acest lucru.
FELICITAŢI DE PRIMAR. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, i-a felicitat pe jucătorii şi pe antrenorii campioanei României, HCM Constanţa, pentru performanţa de a cuceri al şaselea titlu din istoria clubului în doar opt sezoane. În schimb, directorul executiv al HCM-ului, Nurhan Ali, a oferit primarului şi consilierilor locali, din partea echipei, câte un tricou personalizat şi câte un calendar cu fotografia formaţiei constănţene, care să le amintească acestora de rezultatele deosebite obţinute de HCM în handbalul masculin românesc.