HCM Constanţa, pentru a doua oară campioană naţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Retrospectiva Anului Sportiv 2006 - Partea a II-a

HCM Constanţa, pentru a doua oară campioană naţională

Sport 29 Decembrie 2006 / 00:00 2308 accesări

Conform aşteptărilor, Handbal Club Municipal Constanţa a devenit campioană naţională, cîştigînd şi Cupa României, iar Club Volei Municipal Tomis Constanţa a obţinut al doilea succes consecutiv în Cupa României. Din păcate, CVM Tomis a ratat, pentru un singur set, cîştigarea primului titlu naţional din istoria voleiului de la ţărmul mării, sperînd însă în obţinerea acestei perfomanţe în 2007.

Aprilie

2 - Valladolid - HCM Constanţa 41-30, în manşa retur a semifinalelor Cupei Cupelor la handbal masculin.

6 - Steaua - Rapid - Steaua 0-0, în manşa retur a sferturilor de finală ale Cupei UEFA şi Steaua s-a calificat în semifinalele competiţiei.

9 - CVM Tomis Constanţa a devenit, pentru a doua oară consecutiv, vicecampioană naţională.

9 - La Bacău, la CN de gimnastică rezervate senioarelor, Cătălina Ponor a devenit campioană naţională la bîrnă şi vicecampioană la sol.

16 - CS Tomis Constanţa - Valur Reykjavik 35-27, în manşa tur a semifinalelor Challenge Cup la handbal feminin.

16 - CS Volei 2004 Constanţa a promovat în Divizia A1 la volei feminin în urma turneului de baraj de la Craiova.

20 - CVM Tomis Constanţa a intrat, pentru al doilea an consecutiv în posesia Cupei României la volei masculin, învingînd în finală, la Bucureşti, cu 3-2 pe VCM Piatra Neamţ.

23 - În ciuda înfrîngerii din Islanda, 28-35 cu Valur Reykjavik, CS Tomis Constanţa s-a calificat în finala Challenge Cup la handbal feminin, unde urma să întîlnească pe Rulmentul Braşov.

27 - Steaua ratează calificarea în finala Cupei UEFA, după 1-0 şi 2-4 cu Middlesbrough.

30 - La CE de gimnastică de la Volos (Grecia), Cătălina Ponor obţine trei medalii: aur la bîrnă, argint cu echipa şi bronz la sol.

Mai

7 - HCM Constanţa s-a calificat în finala Cupei României la handbal masculin, după 28-26 şi 34-28 cu Steaua Bucureşti.

11 - HCM Constanţa şi-a asigurat, cu două etape înaintea încheierii campionatului, tilul naţional.

13 - La finalul partidei FC Farul - Poli Timişoara, Gică Hagi lansează un atac virulent la adresa patronului grupării constănţene.

14 - La CE de taekwondo de la Constanţa, România a obţinut patru titluri europene.

18 - Handbaliştii de la HCM Constanţa au primit, la Sala Sporturilor, tricoul şi medaliile de campioni.

21 - LPS CSS Farul Constanţa devine campioană naţională la tenis de masă.

21 - După 22-30 în tur, CS Tomis Constanţa a pierdut şi manşa retur a finalei Challenge Cup la handbal feminin, 24-25 cu Rulmentul Braşov, oaspetele sărbătorind în Sala Sporturilor constănţeană cîştigarea trofeului.

22 - La Braşov, HCM Constanţa cîştigă finala Cupei României, 30-29 cu Dinamo.

Iunie

7 - Steaua Bucureşti a obţinut al 23-lea titlu de campioană a României din istoria clubului.

9 - În Germania a început a 18-a ediţie a Campionatului Mondial de fotbal.

11 - Ionuţ Gheorghe cîştigă Centura de Aur la categoria 64 kg, dar noaptea este înjunghiat în Staţiunea Mamaia.

15 - Maltezul Alex Borg a cîştigat Campionatul European de snooker desfăşurat la Sala “Tomis”.

25 - Campionatul Judeţean de volei pe plajă “Aqua Magic” este cîştigat de formaţiile Black Team (Anilena Teodorescu - Ionela Vlad) şi Bamboocha junior (Adrian Manole - Vlad Stănoiu).

26 - HCM Constanţa transferă doi jucători sîrbi, Ivan Smigic şi Dusko Milinovic, ambii evoluînd în puternicul campionat al Spaniei.

29 - Australianul Paul James Nixon a condus primul antrenament la RCJ Farul Constanţa.

Iulie

4 - Fostul arbitru internaţional Marcel Lică devine observator UEFA.

9 - Italia cîştigă a 18-a ediţie a Campionatului Mondial de fotbal.

9 - Simona Halep şi Robert Coman se impun la Juniors Cup Mamaia SEN.

16 - La prima ediţie a Cupei “Aqua Magic” la volei pe plajă, competiţie rezervată senioarelor şi seniorilor, Volei 2004 Tweety Constanţa (Florentina Chiriac - Laura Mocanu) se clasează pe locul al treilea la feminin, iar CVM Tomis Constanţa (Daniel Todoran - Adrian Holhoş) au ocupat poziţia secundă în întrecerea masculină.

21 - Ionuţ Gheorghe obţine medalia de bronz la categoria 64 kg, la CE de box de la Plovdiv (Bulgaria).

22 - FC Farul a fost eliminată de Auxerre din Cupa UEFA Intertoto, ratînd prezenţa în ultimul tur preliminar al Cupei UEFA.

23 - CVM Tomis Constanţa 1 (Cristian Brînză - Alexandru Mitrănescu) devine campioană naţională la volei pe plajă în întrecerea juniorilor.

25 - HCM Constanţa - Pallamano Conversano, în turul preliminar al Ligii Campionilor la handbal masculin .

29 - Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor la handbal masculin a stabilit adversarele echipei HCM Constanţa, în cazul calificării, în Grupa E: THW Kiel, Svendborg Gudme şi Banik Karvina.

30 - CVM Tomis I Constanţa (Cătălin Lelea - Marius Mascovits) cîştigă Campionatul Naţional de volei pe plajă rezervat seniorilor, învingînd în finală pe CVM Tomis II Constanţa (Daniel Todoran - Adrian Holhoş). La feminin, CS Volei 2004 Caffe Gelato Constanţa (Florentina Chiriac - Laura Mocanu) a devenit vicecampioană naţională.

August

2 - Jucătoarele de tenis de masă de la LPS CSS Farul Constanţa au revenit acasă cu o salbă de medalii obţinute pentru reprezentativa României la CE rezervate junioarelor şi cadetelor de la Sarajevo. Performera competiţiei a fost Eliza Samara: medalie de aur cu echipa de junioare şi triplă vicecampioană europeană la simplu, dublu şi dublu mixt.

5 - Răzvan Florea obţine medalia de bronz în proba de 200 m spate la CE de înot de la Budapesta.

6 - La CM de canotaj rezervate junioarelor, de la Amsterdam, Ramona Voicu (LPS CSS Farul) obţine medalia de aur, iar Cristina Ilie (Ştiinţa Constanţa) medalia de bronz.

12 - Formaţia Rechinii Constanţa devine, pentru a doua oară consecutiv, campioană naţională la fotbal pe plajă. Telegraf & TV Neptun s-a clasat pe poziţia a noua.

16 - România - Cipru 2-0, într-un meci amical desfăşurat la Constanţa, “tricolorii” disputînd partida cu numărul 600 din palmaresul echipei naţionale .

19 - Ana Maria Greceanu (LPS CSS Farul Constanţa) obţine medalia de bronz în proba de 10 km marş la CM de atletism rezervat junioarelor I de la Beijing.

20 - La CM de kaiac-canoe, în întrecerea senioarelor, constănţencele Mariana Ciobanu şi Alina Platon obţin medalia de bronz în proba de kaiac 4.

27 - Campionatele Balcanice de volei pe plajă rezervate junioarelor şi juniorilor sînt cîştigate de România: Sorina Buz şi Loredana Calinciuc - la feminin, Cristian Brînză şi Alexandru Mitrănescu - la masculin.

28 - Lucian Râşniţă este numit în funcţia de antrenor principal la HCM Constanţa.



12