Joi, de la ora 20.00, în Sala Sporturilor, Handbal Club Municipal Constanţa va întâlni, în etapa a 7-a din Grupa D a Ligii Campionilor, formaţia germană SG Flensburg-Handewitt. Cu doar 4 puncte acumulate după primele şase partide, HCM are mare nevoie de cel puţin un rezultat de egalitate pentru a încheia anul pe un loc favorabil în lupta pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor. Adversara de mâine a HCM-ului ocupă poziţia a 2-a în clasament, cu 8 puncte, după patru victorii şi două înfrângeri (cu Ciudad Real şi Croaţia Zagreb, ambele în deplasare). În Toyota-Bundesliga, Flensburg ocupă însă doar locul 6, cu 9 victorii şi 4 înfrângeri după disputarea primelor 13 etape. Chiar dacă în acest sezon prestaţia echipei a fost, deocamdată, sub cea arătată în sezonul trecut, HCM este optimistă că poate încheia anul cu un rezultat promiţător, care să o apropie de realizarea obiectivului. Şi cum printre “victimele“ campioanei României s-au aflat, în trecut, formaţii precum FC Barcelona, Montpellier sau Pick Szeged, iar cu Valladolid s-a reuşit o remiză chiar în Spania, de ce nu s-ar putea obţine cel puţin un rezultat de egalitate şi în partida cu Flensburg? Totul va depinde însă şi de încrederea handbaliştilor pregătiţi acum de Ion Crăciun, de atitudinea şi, nu în ultimul rând, de sprijinul suporterilor.
„Până la meciul de joi nu pot să schimb prea multe. De altfel, sper să nu trebuiască să schimb foarte mult nici după acest meci. Vreau să schimb doar atitudinea jucătorilor pentru meciul cu Flensburg şi modul în care văd eu aşezarea în teren. În perioada care va urma după meci voi începe să pun în aplicare ideile mele. Am mai lucrat cu o parte dintre actualii jucători ai HCM-ului şi în trecut, la această echipă, iar cu alţii la lotul naţional de tineret. Vrem să readucem cât mai mulţi spectatori la meciuri, iar acest lucru depinde doar de noi“, a declarat Crăciun. „Trebuie să avem încredere în noi. Să demonstrăm că putem mult mai mult, pentru că putem, cu siguranţă, mai mult. Avem nevoie de măcar un punct în acest meci şi îl putem obţine dacă vom evolua mai concentraţi, mai determinaţi şi încrezători că putem învinge pe oricine. Am irosit o şansă foarte bună în Rusia, unde puteam face un pas important spre optimi, însă avem în continuare şanse de calificare şi trebuie să credem în ele. Am evoluat deja împotriva acestei formaţii, iar în aceste zile am făcut mai multe vizionări ale jocurilor din această grupă. Vrem să avem Sărbători cât mai plăcute şi să ne luăm la revedere de la suporteri în acest an printr-un rezultat pozitiv. Sperăm ca la acest meci suporterii să vină în număr cât mai mare pentru că avem nevoie de ei“, a declarat portarul Mihai Popescu. Nu există probleme deosebite de efectiv pentru acest meci, toţi jucătorii participând la primele două antrenamente ale săptămânii. Un bilet la această partidă costă 30 lei. Întâlnirea va fi arbitrată de o brigadă din Slovenia, formată din Nenad Krstic şi Peter Ljubic. Observatorul întâlnirii a fost desemnat polonezul Marek Szajna.
Celelalte două partide din Grupa D se vor disputa după următorul program - sâmbătă: Croaţia Zagreb - Bosna Sarajevo (ora 18.30); duminică: Ciudad Real - Sankt Petersburg (ora 20.00).