Ceea ce îşi propunea campioana României înaintea disputei de la Montpellier, un joc bun care să păstreze pe tabelă o diferenţă mică de scor, s-a îndeplinit doar în câteva momente ale întâlnirii pierdute în faţa supercampioanei Franţei, cu 24-37. Numeroasele greşeli din tabăra noastră au uşurat mult misiunea fracenzilor de a se impune la o diferenţă destul de clară. „A fost cu siguranţă un altfel de meci decât cel din tur, de la Buzău. Ne aşteptam la o atmosferă extraordinară şi ştiam că vor juca cu gândul la revanşă. Noi am făcut mult prea multe greşeli, am oferit multe mingi la intercepţie, iar în acest mod nu aveam cum să obţinem un rezultat bun în faţa unei astfel de formaţii. Le dorim însă succes în câştigarea Ligii Campionilor“, a declarat antrenorul secund Eden Hairi. Protagonistul celei mai spectaculoase faze a meciului, portarul Mihai Popescu, a mărturisit la final că îşi dorea mult să înscrie şi în poarta francezilor, după ce reuşise acest lucru în disputa cu Chekhovskie Medvedi. „Am exersat la antrenamente şi din fericire am putut marca. Este o înfrângere care trebuie să ne readucă cu piciorele pe pământ, mai ales că urmează deplasări grele. Cred că, deşi s-a acumulat oboseală, ne vom reveni şi vom învinge sâmbătă la Cluj“. După victoria surprinzătoare a grecilor de la PAOK Salonic cu Pick Szeged, scor 27-26, Laurenţiu Toma consideră că HCM este deja calificată în optimi. „Suntem practic calificaţi după rezultatul neaşteptat din Grecia. Este o realizare foarte mare pentru noi, pentru Constanţa, pentru handbalul românesc“, a spus căpitanul constănţenilor. La partida din Palatul Sporturilor “Rene Bougnol“, a asistat şi Claude Onesta, selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin a Franţei, noua campioană europeană. Înaintea meciului, cei 3.000 de spectatori prezenţi i-au aclamat pe campionii europeni din lotul lui Montpellier. Delegaţia HCM-ului a plecat ieri după-amiază cu avionul pe ruta Montpellier - Paris, iar după patru ore de aşteptare în aeroportul din capitala Franţei s-a decolat spre Bucureşti, unde s-a ajuns aseară, la ora 23.30. S-a înnoptat în Capitală, iar în această dimineaţă Toma şi compania îşi continuă drumul spre Cluj, acolo unde, sâmbătă, de la ora 12.00, vor juca împotriva echipei locale Universitatea, în etapa a 16-a a Ligii Naţionale. Aseară, în ultima partidă din etapa a 7-a din Grupa A a Ligii Campionilor: Chekhovskie Medvedi - Pevafersa Valladolid 36-24 (16-12).
Clasament Grupa A
1. Montpellier 7 6 0 1 238-179 12
2. Medvedi 7 4 2 1 232-202 10
3. Valladolid 7 4 1 2 210-188 9
4. HCM 7 3 0 4 200-217 6
5. Szeged 7 1 1 5 187-208 3
6. Salonic 7 1 0 6 168-241 2