După ce vineri, în primul meci de la Cupa “Municipiului Bacău“ la handbal masculin, HCM Constanţa câştigase detaşat întâlnirea cu HCM Odorhei, scor 37-22, sâmbătă şi duminică formaţia constănţeană a avut parte de două duşuri reci. Deşi sâmbătă a întâlnit pe Dinamo Municipal Braşov, formaţie alcătuită din jucători de la Dinamo şi de la Rom Cri Braşov, HCM a pierdut surprinzător, scor 37-40 (18-19), la capătul unui meci în care handbaliştii antrenaţi de Jovica Cvetkovic, Eden Hairi şi Alexandru Buligan au ratat exasperant de mult. A fost una din acele partide în care nimic nu îţi iese, însă eşecul vine, din fericire, într-o perioadă când echipa este încă în formare. În această partidă, pentru HCM au jucat: Csepreghi 10g, Toma 6g, Stavrositu 5g, Angelovski 3g, Mocanu, Buricea, Sabou, Onyejekwe, Mureşan şi Sadoveac - câte 2g, Schuch 1g, Stănescu, Şelaru şi Adzic (care a primit cartonaşul roşu în min. 3). În ultima partidă a turneului, HCM a întâlnit, ieri, formaţia gazdă, Ştiinţa, în faţa căreia a pierdut cu 24-28 (12-12). După o primă repriză echilibrată, HCM a avut o perioadă mai slabă în partea secundă, când gazdele au reuşit să se desprindă, profitând de unele greşeli din atac, dar şi din apărare. Pentru HCM au jucat: Toma 8g, Mureşan şi Onyejekwe - câte 3g, Schuch, Sadoveac, Angelovski şi Buricea - câte 2g, Mocanu şi Stavrositu - câte 1g, Csepreghi, Stănescu, Şelaru, Adzic şi Nicolae. În această dimineaţă, la Bucureşti, HCM va efectua vizita medicală la Institutul de Medicină Sportivă, iar după-amiază va reveni la Constanţa. Rezultatele turneului de la Bacău - vineri: HCM Constanţa - HC Odorhei 37-22, Ştiinţa Bacău - Dinamo Braşov 29-24; sâmbătă: HCM - Dinamo 37-40, Ştiinţa - HC Odorhei 29-24; duminică: HC Odorhei - Dinamo 43-24, Ştiinţa - HCM 28-24.