HCM, favorită în duelul cu Minaur

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-7: HCM Constanţa - Minaur Baia Mare

HCM, favorită în duelul cu Minaur

Sport 07 Noiembrie 2009 / 00:00 976 accesări

După ce s-a impus pe linie în disputele din Liga Campionilor, HCM Constanţa nu îşi poate face probleme în privinţa celor două puncte din confruntarea de duminică, din campionat. Duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Constanţa, în etapa a 7-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, HCM va întâlni formaţia Minaur Baia Mare. Deşi este una dintre formaţiile de tradiţie ale handbalului românesc, Minaur nu mai reprezintă de mulţi ani un pericol pentru echipele de top din România. Echipa pregătită din acest sezon de constănţeanul Ion Crăciun va încerca să profite însă de oboseala acumulată de handbaliştii antrenaţi de Zoran Kurtes şi Eden Hairi după programul greu pe care l-au avut în ultima perioadă. În plus, Buricea şi Toma, accidentaţi la Salonic, ar putea fi menajaţi pentru această partidă. “Va fi un meci uşor doar dacă noi ni-l vom face aşa. Minaur vine din postura echipei care nu are ce pierde. Va dori să joace cât mai bine şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi, să evoluăm cu seriozitate, pentru că singura soluţie pentru noi este victoria. Orice echipă din campionat va dori să evolueze foarte bine împotriva noastră“, a declarat pivotul Silviu Băiceanu. Partida va fi arbitrată de Octavian Fânaţă şi Aurel Moldoveanu, ambii din Piteşti. Preţul unui bilet la această partidă costă 5 lei şi poate fi achiziţionat de la chioşcurile Telegraf din următoarele zone: Delfinariu, Balada, Gară (staţia 40, 41, 43), Poşta Centru şi Sala Sporturilor.

Celelalte partide ale etapei - sâmbătă: CSM Medgidia - Ştiinţa Bacău, Steaua - Pandurii Tg. Jiu, CSM Satu Mare - Bucovina Suceava, Dinamo Bucureşti - U. Cluj, HC Odorhei - Politehnica Timişoara; duminică: Rom Cri Braşov - UCM Reşiţa.

Clasament

1. HCM Constanţa 6 5 0 1 183-139 10

2. Pandurii Tg. Jiu 6 5 0 1 165-148 10

3. Steaua Bucureşti 6 4 1 1 192-153 9

4. UCM Reşiţa 6 4 1 1 185-146 9

5. Ştiinţa Bacău 6 4 0 2 200-174 8

6. HC Odorhei 6 4 0 2 182-182 8

7. U. Cluj 6 3 1 2 155-170 7

8. Bucovina Suceava 6 3 0 3 166-151 6

9. CSM Satu Mare 6 3 0 3 184-177 6

10. Poli Timişoara 6 2 0 4 150-179 4

11. Minaur Baia Mare 6 1 1 4 139-153 3

12. CSM Medgidia 6 1 0 5 152-203 2

13. Rom Cri Braşov 6 0 1 5 149-186 1

14. Dinamo Bucureşti 6 0 1 5 177-218 1



12