Euforia victoriei de miercuri, de la Reşiţa, a fost moderată în rîndul handbaliştilor constănţeni. Toată atenţia elevilor lui Zoran Kurtes şi Eden Hairi se îndreaptă acum către returul din Cupa Cupelor cu Vive Kielce, programat sîmbătă, la Sala Sporturilor, de la ora 18.00. Constănţenii au de remontat un handicap de şase goluri pentru a accede în turul al III-lea al competiţiei. Acest lucru pare la îndemîna jucătorilor HCM-ului, mai ales că diferenţa de şase goluri din Polonia s-a creeat în ultimele 14 minute ale jocului. Unul dintre artizanii victoriei de la Reşiţa a fost Ionuţ Stănescu, care a revenit în poarta constănţeană după două luni de pauză. În timpul turneului susţinut de HCM în luna august, la Varna, lui Stănescu i-a recidivat o problemă la coloană mai veche. Medicii i-au interzis celui mai bun handbalist român al anilor 2006 şi 2007 orice fel de efort şi i-au recomandat un set de exerciţii speciale. Stănescu le-a urmat cu stricteţe la o clinică specială din capitală şi, astfel, a scăpat de operaţie. Dacă s-ar fi operat, Stănescu ar fi ratat tot turul Ligii Naţionale şi, implicit, prezenţa la turneul final al Campionatului Mondial din luna ianuarie a anului viitor. Victoria de la Reşiţa a handbaliştilor constănţeni ar putea conta decisiv în lupta pentru titlu, însă jucătorii HCM-ului rămîn cu picioarele pe pămînt. “Mai este foarte mult pînă la un nou titlu. Este, într-adevăr, o victorie mare care ne dă o gură de oxigen în campionat, dar, mai ales, ne dă speranţe pentru returul cu Vive Kielce, din Cupa Cupelor”, a declarat Stănescu.
Tocmai pentru că au mare nevoie de recuperare rapidă în perspectiva jocului de mîine, cu Vive Kielce, jucătorii HCM-ului au rămas miercuri noapte la Reşiţa şi au revenit ieri după-amiază la Constanţa, cu avionul. Vive Kielce soseşte astăzi în România, cu o cursă de linie ce aterizează la ora 13.45, la Bucureşti, pe Aeroportul “Otopeni”. Delegaţia poloneză va parcurge distanţa pînă la Constanţa cu autocarul, iar în cursul serii, în jurul orei 19.00, elevii lui Bogdan Wenta vor susţine un antrenament la Sala Sporturilor. Ca şi HCM, Vive Kielce a evoluat miercuri seară în întrecerea internă, învingînd, cu 30-20, pe terenul lui ASZ Gorzow. Vive este liderul clasamentului în Polonia, avînd un meci în plus disputat şi două puncte avans faţă de campioana Wisla Plock.
Biletele la meciul de handbal masculin dintre HCM Constanţa şi Vive Kielce, contînd pentru manşa a doua a turului secund al Cupei Cupelor, programat sîmbătă, 18 octombrie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, se pot procura de la chioşcurile “Telegraf” din următoarele zone: Delfinariu, Balada, Gară Staţie 40 şi 43, Poşta Centru şi Sala Sporturilor. Preţul unui bilet este de 10 lei.