HCM, înaintea ultimei etape a turului LN

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM, înaintea ultimei etape a turului LN

Sport 08 Decembrie 2009 / 00:00 768 accesări

Aflat pe primul loc în clasamentul Ligii Naţionale de handbal masculin cu o etapă înaintea finalului turului, campioana HCM Constanţa mai are de susţinut un singur examen oficial în acest an, duminică, de la ora 12.00, în deplasare, cu Dinamo Bucureşti, în etapa a 13-a. Handbaliştii constănţeni nu iau în calcul decât varianta victoriei, care le-ar aduce titlul onorific de campioni de toamnă. “Altădată, o întâlnire cu Dinamo era un derby, însă bucureştenii trec printr-o perioadă foarte grea. Problemele financiare şi-au spus cuvântul şi au plecat mulţi jucători. Rămâne totuşi un meci pe care trebuie să-l câştigăm şi să fim campioni de toamnă, mai ales că ne dorim mult acest lucru”, a declarat antrenorul secund al grupării de pe litoral, Eden Hairi. “Dinamo are o echipă foarte tânără, cu mulţi juniori promovaţi la prima echipă, care cresc în valoare de la meci la meci. Ca orice echipă din campionat, ei vor juca foarte tare împotriva noastră şi vor încerca să demonstreze că merită un loc la Constanţa sau în echipa naţională. Vrem să câştigăm însă la Bucureşti şi să terminăm turul pe primul loc”, a adăugat portarul Mihai Popescu. Înaintea ultimei runde din tur, HCM are un singur punct avans în faţa principalei contracandidate la titlu, UCM Reşiţa, care are o misiune dificilă duminică, în fieful Bucovinei Suceava.



12