Partidele din Liga Campionilor şi Liga Naţională de handbal masculin încep să se deruleze cu o viteză ameţitoare pentru HCM Constanţa, campioana României urmând să dispute, miercuri, de la ora 17.00, în deplasare, la Medgidia, a 12-a întâlnire oficială a acestui sezon. O partidă care, cel puţin la prima vedere, o are favorită certă pe HCM, atât datorită diferenţei uriaşe de valoare dintre cele două loturi, dar şi datorită problemelor financiare pe care le traversează cei din Medgidia. “Un meci care poate fi considerat şi unul de antrenament pentru noi înaintea importantelor dispute cu Medvedi, din Liga Campionilor. Pe lângă obţinerea celor două puncte, un alt obiectiv foarte important va fi să evităm accidentările nedorite. Sperăm să trecem cu bine şi peste această confruntare cu Medgidia şi să pregătim cât mai bine primul joc cu Medvedi“, a declarat interul stânga al HCM-ului, Florin Nicolae. Aşa cum aminteam, CSM Medgidia este într-un adevărat colaps finaciar, jucătorii nefiind plătiţi de mai multe luni, situaţie “întreţinută“ de promisiunile neonorate ale primarului Marian Iordache. “Primarul nu a dorit să se ţină de cuvânt faţă de această frumoasă echipă a Medgidiei care se putea bate, pe teren propriu, de la egal la egal, cu orice formaţie din ţară. Înainte de alegeri a spus că handbalul este un brand al Medgidiei, însă apoi a afirmat că mai bine ar da două miliarde la fotbal pentru că îl costă mai puţin. Nu a fost în stare să ajute oamenii din Medgidia. Mai mult a sprijinit Nicuşor Constantinescu echipa decât a făcut-o primarul Iordache“, a declarat antrenorul Ion Crăciun, actualul tehnician al formaţiei Minaur Baia Mare, sub comanda căruia echipa de handbal din Medgidia a reuşit cea mai mare performanţă, participarea în Challenge Cup în sezonul 2006-2007. “Cînd eşti instituţie publică nu poţi susţine o echipă într-o perioadă de criză”, a spus Marian Iordache.