HCM îşi decide calificarea cu Flensburg şi Sarajevo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM îşi decide calificarea cu Flensburg şi Sarajevo

Sport 26 Noiembrie 2010 / 00:00 910 accesări

HCM Constanţa a ratat, miercuri seară, la Sankt Petersburg, o foarte bună oportunitate de a lua o opţiune decisivă în privinţa calificării în optimile de finală ale celei mai importante competiţii handbalistice masculine, Liga Campionilor. Învinşi de vicecampionii Rusiei, scor 29-26, campionii României au lăsat soarta îndeplinirii obiectivului pentru partidele cu SG Flensburg-Handewitt (la Constanţa pe 2 decembrie, de la ora 20.00) şi Bosna Sarajevo (la Sarajevo, pe 26 februarie). HCM va mai disputa în grupă două meciuri care, teoretic, sunt mult mai dificile, cu Croaţia Zagreb (în deplasare, pe 19 februarie) şi apoi, în ultima partidă din faza grupelor, pe teren propriu, pe 3 martie, de la ora 19.00, împotriva campioanei Spaniei, Ciudad Real. Până la prima partidă, cea cu Flensburg, de săptămâna viitoare, HCM va trebui să uite ultimele minute ale meciului din Rusia şi să încerce să remedieze greşelile care au dus la o înfrângere puţin scontată la un moment dat. „Nu cred că a fost vorba de emoţie, pentru că am avut multe meciuri de acest gen. Nu pot să spun că este cineva anume vinovat. Noi toţi am făcut şi meciuri bune şi meciuri proaste“, a spus, la finalul meciului cu Sankt Petersburg, pivotul Silviu Băiceanu. „Am avut la un moment dat şansa de a câştiga acest meci, dar, din păcate, nu ne-a stat în putinţă. Păcat de acele ratări din situaţie de unu la unu care ne-au făcut să pierdem întâlnirea“, a precizat şi antrenorul Eden Hairi. Directorul executiv Nurhan Ali nu şi-a putut explica cum jucătorii HCM-ului au putut rata atât de mult în momente decisive, din situaţie de singur cu portarul. „Am fi putut câştiga acest meci, dar lipsa de concentrare, poate şi neşansa, a făcut să pierdem meciul cu Sankt Petersburg. Nu este posibil ca jucători precum Toma, Sadoveac sau Onyejekwe să rateze patru situaţii clare de pe semicerc“, a spus oficialul campioanei României. Delegaţia HCM-ului urma să ajungă în cursul nopţii trecute la Constanţa, iar astăzi jucătorii vor avea o zi de pauză. Meciul cu Flensburg, de pe 2 decembrie, va fi ultimul oficial din acest an pentru formaţia constănţeană.

Taguri articol


12