Întâlnirea de duminică, de la Buzău, dintre HCM Constanţa şi Chekhovskie Medvedi, din etapa a 5-a a Grupei A din Liga Campionilor, care va începe la ora 19.00, are o importanţă deosebită pentru ambele formaţii. În cazul unui succes, campioana României îşi asigură practic calificarea între cele mai bune 16 formaţii ale Europei, performanţă la care echipele de club din România doar au visat până în acest moment. Handbaliştii noştri vor avea însă în faţă un adversar deosebit de valoros, Medvedi plecând neînvinsă din deplasările de la Valladolid şi Szeged. Va fi un meci în care tactica şi modul în care va fi gestionată fiecare fază şi fiecare atac al nostru va conta foarte mult. Medvedi se bazează în special pe zidul pe care îl va ridica în apărare, dar şi pe contraatacuri şi aruncările interilor. HCM trebuie să fie echipa mai inteligentă, care trebuie să dea dovadă de mai mult calm şi concentrare în cele două faze. “Cred că va fi un meci foarte greu, pentru că ruşii sunt foarte puternici, sunt foarte înalţi şi masivi. Va fi greu să le dăm gol. Avem însă jucători buni şi putem câştiga“, consideră pivotul Martin Prachar. Tehnicianul Zoran Kurtes crede că Medvedi nu îşi permite să nu câştige pentru a putea termina pe unul din primele trei locuri în grupă: “Până acum toată lumea se gândea că poate câştigăm, poate nu. De acum încolo, datorită rezultatelor bune pe care le-am reuşit, aşteptările sunt mult mai mari. Dacă vom juca cu calm, în viteză, vom avea şanse să învingem. Meciul va fi extrem de greu pentru că au jucători de foarte mare valoare“. Antrenorul formaţiei constănţene va putea miza pe întreg lotul de jucători, urmând să revină Toma, Buricea, Băiceanu şi Adzic, menajaţi în ultimele două partide din campionat. HCM va efectua deplasarea la Buzău sâmbătă dimineaţă, iar de la ora 19.00 va efectua antrenamentul oficial. Duminică dimineaţă, HCM are programat ultimul antrenament înaintea jocului. Partida dintre va fi arbitrată de o brigadă din Slovenia, formată din Nenad Krstic şi Peter Ljubic. Observatorul meciului va fi Viktor Konoplyastyy, din Ucraina. Într-un alt joc din Grupa A, Montpellier, va întâlni, duminică, de la ora 18.00, pe teren propriu, pe Pick Szeged (în direct la Neptun TV). Miercuri s-a disputat primul joc din etapa a 5-a: PAOK Salonic - Pevafersa Valladolid 27-37.
Clasament Grupa A
1. Valladolid 5 3 1 1 148-133 7
2. Montpellier 4 3 0 1 138-106 6
3. HCM 4 3 0 1 122-115 6
4. Medvedi 4 1 2 1 131-124 4
5. Szeged 4 1 1 2 112-118 3
6. Salonic 5 0 0 5 122-177 0