Vicecampioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, şi-a continuat, sîmbătă, marşul spre al patrulea titlu din istoria clubului. Formaţia lui Zoran Kurtes şi Eden Hairi şi-a adjudecat derby-ul etapei, cu Dinamo Bucureşti şi, graţie înfrîngerii suferite de Ştiinţa Bacău la Cluj, a devenit liderul solitar al Ligii Naţionale. Prima repriză a confruntării de la Sala Sporturilor s-a rezumat într-un duel de la distanţă al portarilor, Popescu şi Bârză arătînd de ce sînt componenţi ai naţionalei. Echilibrul s-a păstrat timp de 25 de minute (9-9), dar HCM a apăsat pe acceleraţie în final de repriză şi a intrat la cabine cu un avantaj important, 13-10. HCM a conservat avantajul de la pauză pînă în min. 35 (16-13), iar patru goluri consecutive constănţene (Şoldănescu 2, Mureşan şi Toma) au îndepărtat definitiv suspansul în privinţa învingătoarei, 20-13 (min. 45). Dinamo nu a reuşit nicio clipă să atenteze la succesul HCM-ului, tabela arătînd cu trei minute înaintea finalului 25-17. S-a încheiat în cele din urmă 25-20 pentru constănţeni, a căror principală armă în obţinerea ambelor puncte a fost, din nou, jocul foarte bun din apărare. Diferenţa din final ar fi putut fi mai mare, însă constănţenii au irosit pe parcursul partidei patru aruncări de la 7 metri (Ivankovic 2, Vukovic şi Toma). Astfel, HCM a acumulat a opta victorie în nouă etape, în vreme de Dinamo a alunecat de pe podium. “Cheia victoriei a fost jocul bun din apărare. Am primit doar 20 de goluri de la Dinamo, echipă care obişnuia să înscrie peste 30 de goluri într-un meci. Popescu şi Stănescu au fost imbatabili între buturi, iar Hejtmanek şi Băiceanu au fost foarte utili pe faza ofensivă”, a declarat antrenorul principal al HCM-ului, Zoran Kurtes.
Au evoluat - HCM (antrenor Zoran Kurtes): Popescu, Stănescu, Pavlovic 5g (1x7m), Timuzsin, Nicolae, Şoldănescu 2g, Băiceanu 2g, Ivankovic 2g (1x7m), Toma 3g, Vukovic 2g (1x7m), Sabou 1g, Mureşan 2g, Hejtmanek 3g, Buricea 3g; Dinamo (antrenor Eliodor Voica): Bîrză, Dragomir, Sânteiu 1g, Pătru 1g, Pavlovski 2g, Ganea, Manea 2g, Dimache 1g, Cojocea 2g (1x7m), B. Voica 6g (2x7m), Mironescu, Roşca, Bota, Rusia 5g. Au arbitrat: Vasile Pavel şi Marian State (ambii din Buzău).
Celelalte rezultate: CSM Medgidia - Poli Timişoara 24-23, U. Cluj - Ştiinţa Bacău 34-33, Minaur Baia Mare - CSM Oradea 27-26, HC Odorhei - Lignitul Tg. Jiu 33-23, CS Piteşti - UCM Reşiţa 34-38. Partida Steaua - Bucovina Suceava se va juca miercuri, 12 noiembrie.
Clasament
1. HCM Constanţa 9 8 0 1 257-203 16
2. Ştiinţa Bacău 9 7 0 2 269-250 14
3. UCM Reşiţa 9 6 1 2 260-237 13
4. Dinamo 9 5 2 2 272-265 12
5. HC Odorhei 9 5 1 3 253-244 11
6. Poli Timişoara 9 3 2 4 232-247 10
7. CSM Medgidia 9 4 1 4 228-234 9
8. U. Cluj 9 4 1 4 273-287 9
9. Bucovina Suceava 8 3 2 3 228-206 8
10. Minaur Baia Mare 9 3 1 5 215-238 7
11. Steaua 8 2 2 4 222-222 6
12. Lignitul Tg.Jiu 9 1 3 5 228-226 5
13. CSM Oradea 9 2 0 7 224-261 4
14. CS H&V Piteşti 9 0 2 7 218-249 2