HCM luptă pe trei fronturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin

HCM luptă pe trei fronturi

Sport 18 Septembrie 2013 / 00:00 611 accesări

Ca şi în sezoanele precedente, campioana Handbal Club Municipal Constanţa va lupta pentru câştigarea celor două competiţii interne, campionatul şi Cupa României. În plus, handbaliştii constănţeni speră şi într-un parcurs cât mai lung în Cupa Federaţiei Europene (EHF), până în semifinală sau chiar finală.

Debutul entuziasmant în noul sezon a oferit încredere atât jucătorilor, cât şi conducerii clubului. Deşi a întâlnit o candidată la cupele europene, Pandurii Tg. Jiu, HCM Constanţa s-a impus la scor, 34-20, lucru ce i-a permis să se instaleze în fruntea clasamentului chiar după prima rundă. „HCM este o echipă invincibilă în campionat”, a fost reacţia antrenorului Liviu Andrieş imediat după meciul de duminică. „Dacă vom juca aşa cum ne pregătim, nimeni nu ne poate învinge în campionat”, consideră şi macedoneanul Branislav Angelovski. Antrenorul Zvonko Sundovski a reuşit, în plus, să-i integreze rapid şi pe cei tineri, actuala echipă fiind mult mai omogenă decât în sezoanele precedente. Pivotul Albert Cristescu este deja o concurenţă foarte puternică pentru experimentatul Marius Novanc, iar interul stânga Ramon Şomlea încearcă să profite la maximum de fiecare şansă oferită. „Mă bucură evoluţia jucătorilor tineri, Cristescu şi Şomlea, jucători la loturile naţionale. La HCM câştigă şi mai multă încredere. Sunt bucuros că HCM Constanţa este o formaţie legată, cea mai puternică din campionatul intern şi printre cele mai puternice din Europa de Est”, a spus preşedintele clubului constănţean, Nicuşor Constantinescu.

SPERANŢE ŞI PENTRU EUROPA. Pentru prima oară în ultimii ani, HCM Constanţa nu va participa în Liga Campionilor. Campioana României va încerca totuşi să aibă un parcurs cât mai lung în Cupa EHF, unde va începe competiţia din turul al treilea, ultimul înaintea fazei grupelor. „Sperăm să facem şi anul acesta o surpriză şi să jucăm o semifinală sau chiar finala competiţiei. Când am învins Montpellier, doar Karabatic avea salariul de două ori cât bugetul nostru, dar am câştigat”, a declarat preşedintele campioanei României, Nicuşor Constantinescu. „Ar fi frumos şi pentru noi, dar şi pentru întreaga ţară să putem ajunge cât mai sus în Cupa EHF”, a precizat şi Alexandru Şimicu.



12