După remiza spectaculoasă din Franţa, 29-29 cu Chambery Savoie, în Grupa D a Cupei EHF la handbal masculin, HCM Constanţa va disputa, astăzi, o nouă partidă. De la ora 18.45 (sau la 45 de minute după încheierea meciului de volei dintre CVM Tomis Constanţa şi Dinamo Bucureşti, care va începe la Sala Sporturilor de la ora 16.30), în direct la Neptun TV, handbaliştii constănţeni vor întâlni pe teren propriu, în etapa a 18-a a Ligii Naţionale, formaţia CS Caraş-Severin. Va fi o nouă întâlnire cu tehnicianul Aihan Omer, cel care a adus primele două titluri în vitrina clubului constănţean şi care ulterior nu a reuşit să învingă niciodată echipa de pe litoral. Chiar dacă vor lupta în acest sezon pentru menţinerea în primul eşalon, fiind momentan pe locul 9, reşiţenii au în componenţă câţiva jucători cu multă experienţă, precum portarul Ionescu, Vaidasigan, Rohozneanu, Petrea sau Grozăvescu. În echipa oaspete evoluează şi un fost jucător al Constanţei, Paul Sas. „Luăm meciurile pe rând şi le tratăm pe fiecare la fel de serios, pentru a nu avea emoţii. Reşiţa nu cred că ne poate pune probleme, mai ales dacă vom evolua serios. Vrem să ne asigurăm cele trei puncte şi să pregătim apoi disputa de duminică, cu Fuchse Berlin. Suntem obosiţi. Am ajuns la Constanţa abia azi dimineaţă (n.r. - ieri), la ora 4.00, iar mâine (n.r. - astăzi) vom avea un nou meci oficial”, a declarat interul stânga Alex Csepreghi.
Celelalte meciuri ale etapei se vor desfăşura după următorul programul - mâine: Pandurii Tg. Jiu - HC Odorhei (ora 18.00, Digi Sport 3); sâmbătă: CSM Bucureşti - Dinamo Bucureşti (ora 11.00, Digi Sport), Ştiinţa Bacău - Potaissa Turda (ora 12.30, Digi Sport); duminică: HCM Baia Mare - Poli Timişoara (ora 11.15, Digi Sport), CSU Suceava - Steaua Bucureşti (ora 17.00). Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 47p, 2. Potaissa Turda 44p, 3. Ştiinţa Bacău 37p, 4. Dinamo Bucureşti 35p, 5. Pandurii Tg. Jiu 33p, 6. HC Odorhei 25p, 7. Steaua Bucureşti 18p, 8. Caraş-Severin 16p, 9. Poli Timişoara 15p (golaveraj: 430-463), 10. Minaur Baia Mare 15p (372-434), 11. CSM Bucureşti 7p, 12. CSU Suceava 6p. Comisia de Competiţii din cadrul FR Handbal a decis, ieri, ca meciul disputat luni seară între Potaissa Turda şi HCM Baia Mare, încheiat cu scorul de 30-30, să revină formaţiei gazdă cu 10-0, deoarece oapeţii au folosit un handbalist fără drept de joc. Echipa din Baia Mare a fost penalizată şi cu un punct în clasament.
ŞIMICU ŞI TOMA, ÎN TOP 10 Alexandru Şimicu şi Laurenţiu Toma se află în topul celor mai buni marcatori din Cupa EHF după disputarea primelor două etape din grupele competiţiei. Interul stânga al HCM-ului se află pe locul 3, cu 16 reuşite, iar căpitanul “delfinilor” ocupă poziţia a 6-a, cu 14 goluri înscrise. Programată iniţial pentru duminică, la ora 12.00, partida dintre HCM Constanţa şi Fuchse Berlin se va disputa de la ora 13.00 (în direct la Digi Sport). Biletele pentru meciul cu Fuchse Berlin se pot achiziţiona online pe site-ul MyTicket.ro, în librăriile Diverta din toată ţara şi la sediul clubului HCM Constanţa (str. Mircea cel Bătrân, nr. 99B, et. 1) începând de astăzi. Preţul unui bilet este 15 lei.