HCM nu se teme de furia francezilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Campionilor, Grupa A, etapa a 7-a: MONTPELLIER - HCM CONSTANŢA

HCM nu se teme de furia francezilor

Sport 10 Februarie 2010 / 00:00 716 accesări

În această seară, de la ora 21.30, HCM Constanţa revine la “masa bogaţilor“ din Liga Campionilor la handbal masculin, urmând să întâlnească, în deplasare, supercampioana Franţei, Montpellier. După un drum lung şi istovitor cu avionul, care a avut peste două ore de întârziere, delegaţia campioanei României a ajuns cu bine la Montpellier, iar aseară a efectuat primul antrenament dinaintea meciului, cel de-al doilea urmând să se desfăşoare în această dimineaţă. “Cutremurul” din tur, când HCM a învins, la Buzău, pe 8 octombrie 2009, galactica echipă franceză, cu scorul de 37-33, face ca întâlnirea din Palatul Sporturilor “Rene Bougnol“ să se anunţe una electrizantă. Trupa pregătită de Patrice Canayer are de luat o revanşă în faţa singurei echipe care a reuşit să o învingă în acest sezon al Ligii Campionilor. Chiar şi aşa, optimismul într-un joc reuşit este cuvântul ce domneşte în tabăra constănţeană. „Cred că vor încerca să ne ia cu fulgi cu tot în primele minute, însă dacă vom reuşi să trecem cu bine peste primele 15 minute şi să le arătăm că nu ne este frică de ei, cu siguranţă le vom stăvili elanul. Va fi cel mai dificil joc al sezonului, dar suntem încrezători în forţele noastre“, a declarat interul Daniel Mureşan. „Vor dori să ne pună la respect, să ne arate care este faţa şi forţa echipei lor cu adevărat. Ne-au luat de sus la Buzău şi au avut o mare surpriză, însă nu cred că vor face aceeaşi greşeală şi acum. Şi acum plecăm tot cu a doua şansă, însă vom vedea la final ce va fi. Nu cred că internaţionalii lor ar putea fi obosiţi după partidele de la Campionatul European. Noi suntem oricum pregătiţi să facem o partidă bună, să ne continuăm evoluţiile apreciate din Liga Campionilor, dar şi de a arăta şi acum că practicăm un handbal de calitate“, a prefaţat disputa din această seară şi centrul Alexandru Dimache. Căpitanul Laurenţiu Toma consideră că orice este posibil: „Cu siguranţă nu au uitat de înfrângerea de la Buzău şi vor dori să se răzbune şi să ne bată cât mai rău, dar nu se ştie niciodată cum se va prezenta fiecare jucător la ora meciului“ a spus Toma, în timp ce George Buricea este de părere că cel mai bun jucător al lumii în 2007, Nikola Karabatic, nu ne poate surprinde cu nimic. „ Nu mai are cu ce să ne impresioneze, am jucat de multe ori împotriva lui. Este un jucător super bun, dar ştim ce poate face“, a afirmat extrema stângă a formaţiei noastre. Niciuna dintre echipe nu are probleme de efectiv. HCM va fi încurajată la această partidă de aproximativ 40 de suporteri. Întâlnirea va fi arbitrată de Milan Sivak şi Peter Dvorsky, ambii din Slovacia. Observator meciului va fi polonezul Marek Szajna. Grupa A mai programează în această etapă următoarele partide: PAOK Salonic - Pick Szeged (astăzi, ora 20.00) şi Chekhovskie Medvedi - Pevafersa Valladolid (joi, ora 18.00).

Clasament Grupa A

1. Montpellier 6 5 0 1 201-155 10

2. Valladolid 6 4 1 1 186-152 9

3. Medvedi 6 3 2 1 196-178 8

4. HCM 6 3 0 3 176-180 6

------------------------------------------------

5. Szeged 6 1 1 4 161-181 3

6. Salonic 6 0 0 6 141-215 0



12