HCM, oprită din drumul spre event

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Cupa României, semifinale: HCM Constanţa - Steaua 36-37

HCM, oprită din drumul spre event

Sport 16 Mai 2009 / 00:00 851 accesări

Vineri, la Sibiu, HCM Constanţa a fost învinsă de Steaua, scor 37-36, în semifinalele Cupei României, ratînd astfel posibilitatea de a reuşi eventul în acest sezon. Partida a fost de un dramatism rar întîlnit, fiind nevoie de executarea loviturilor de la 7 m pentru a se cunoaşte echipa calificată în ultimul act. HCM nu a reuşit din păcate să-şi ia revanşa în faţa “militarilor“ după cele două finale pierdute în 2007 şi 2008, părăsind competiţia la capătul unui meci pe care l-ar fi putut cîştiga fără probleme dacă nu trata cu superficialitate unele situaţii. Partida a început echilibrat, cu ambele formaţii aflîndu-se la conducerea jocului, însă, din min. 14, HCM s-a distanţat la trei goluri, 9-6, apoi a fost 12-8 şi chiar dacă la pauză s-a intrat cu un două goluri avantaj, 17-15, se părea că formaţia noastră nu va avea probleme în obţinerea calificării. Mai ales că arbitrii Ionuţ Marta şi Ştefan Hendrea, din Baia Mare au dictat două eliminări temporare în tabăra stelistă... Din păcate, Steaua a fost echipa mai determinată şi a reuşit, în inferioritate de doi jucători, să egaleze la 17-17, profitînd de inexplicabila relaxare din tabăra noastră. Un alt moment important al partidei s-a consumat în min. 42, atunci cînd preşedintele secţiei de handbal a Stelei, Constantin Cazacu, a primit cartonaşul roşu, arbitrii acordînd alte două eliminări temporare în tabăra bucureşteană. S-a jucat 6 contra 3, însă HCM nu a reuşit să profite de cei trei jucători în plus, înscriind o singură dată, pentru 22-21!!! Steaua a egalat rapid, iar în min. 49 a trecut la conducere pe tabelă, 27-26. Finalul a fost unul incendiar, cele două echipe mergînd cap la cap. După un trasor al lui Şania, lăsat de fiecare dată să îşi pună în valoare forţa impresionantă, a venit rîndul tunarului de la HCM, Alex Csepreghi, să înscrie cînd mai erau trei secunde de joc şi să trimită meciul la loviturile de la 7 m. A fost un meci al titularilor din cele două porţi, Laufceac - la Steaua şi Stănescu - la HCM, ambii încheind meciul cu cîte 19 intervenţii salvatoare ! 32-32 după timpul regulamentar, astfel că s-a trecut direct la executarea aruncărilor de la 7 m. Pentru HCM au marcat Sadoveac, Buricea, Sabou şi Toma, iar Adzic a ratat, în timp ce pentru Steaua au înscris toţi executanţii, Georgescu, Stavrositu, Vujadinovic, Şania şi antrenorul jucător Bozo Rudic. 37-36 pentru Steaua, care poate obţine duminică, pentru a treia oară consecutiv, Cupa României. “Din păcate s-a terminat prost şi din punctul meu de vedere vă spun cu toată sinceritatea că ne merităm soarta. Dacă nu poţi înscrie cînd ai superioritate 6 contra 4 şi 6 contra 3, îţi meriţi soarta. Aici s-a pierdut jocul. Arbitrajul a fost lipsit de experienţă, depăşit de miză, dar nu a influenţat rezultatul“, a spus pivotul Silviu Băiceanu. “A fost un meci foarte greu, în care am încercat totul pentru a cîştiga. Din păcate nu am avut noroc la acele aruncări de la 7m iar dorinţa noastră de a cîştiga trofeul după o pauză de doi ani s-a întors din păcate împotriva noastră. Cel mai bun a cîştigat“, a declarat extrema Laurenţiu Toma. Au jucat - HCM: Stănescu (19 intervenţii salvatoare), Popescu (2 intervenţii); Toma 8 goluri, Csepreghi 7g, Adzic 5g, Sabou şi Sadoveac - cîte 3g, Nicolae şi Hejtmanek - cîte 2g, Băiceanu şi Schuch - cîte 1g, Şoldănescu, Buricea şi Popovic; Steaua: Laufceac (19 intervenţii) şi Ciobanu (3 intervenţii); Cian 9g, Şania 8g, Vujadinovic 7g, Rudic şi Georgescu - cîte 3g, Stavrositu şi Novanc - cîte 1g, Ilieş, Savenco şi Cenuşă. În cealaltă semifinală, UCM Reşiţa - Dinamo 36-30 (17-12). Finala Cupei României, dintre Steaua şi UCM Reşiţa, va avea loc, duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor “Transilvania“ din Sibiu.

Taguri articol


12