HCM, pe primul loc la finalul turului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN, etapa a 13-a: DINAMO - HCM CONSTANŢA 26-31

HCM, pe primul loc la finalul turului

Sport 14 Decembrie 2009 / 00:00 683 accesări

Conform aşteptărilor, HCM Constanţa a câştigat şi ultima partidă a turului Ligii Naţionale de handbal masculin, 31-26 (14-13), în deplasare, cu Dinamo Bucureşti. Începutul partidei a fost unul echilibrat, Dinamo evoluând cu multă determinare, astfel că în min. 6 conducea cu un nesperat 5-1. Antrenorul Zoran Kurtes a cerut time-out, iar echipa constănţeană a început să revină treptat în joc. HCM a egalat în min. 13, 6-6, pentru ca, în min. 27, campioana României să treacă pentru prima oară în avantaj, 12-11, diferenţa de un gol menţinându-se până la finalul primei reprize, încheiată cu 14-13. În partea a doua a jocului, HCM s-a desprins la patru goluri, 21-17, iar până la final gazdele nu au reuşit să mai pună în pericol deznodământul meciului. Scor final: HCM - Dinamo 31-26, iar formaţia de la ţărmul mării încheie turul pe primul loc al clasamentului. “Sperăm să fim pe aceeaşi poziţie şi la final. Am intrat mai relaxaţi în meci, dar ne-am revenit şi am câştigat. Echipa naţională? Este un capitol închis pentru mine. Am o vârstă şi nu ştiu dacă după atâtea partide cu echipa de club aş mai putea face faţă şi la echipa naţională. Decât să fac două lucruri pe jumătate, mai bine joc doar pentru HCM la randament maxim“, a declarat pivotul Silviu Băiceanu. Au evolut - Dinamo (antrenor Eliodor Voica): Borodi (14 intervenţii), B. Voica 10g, Dragnea 8g, Purcărea 4g, Cojocea 3g, Capotă 1g, Bota, Guian şi Santeiu; HCM (antrenor Zoran Kurtes): Stănescu (8 intervenţii, 1x7m), Popescu (7 intervenţii), Băiceanu 8g, Toma 8g (2x7m), Csepreghi, Sabou, Dimache şi Nicolae - câte 3g, Buricea 2g, Sadoveac 1g, Schuch, Adzic şi Pavlovic. După această partidă handbaliştii cosntănţeni au intrat în vacanţă, lotul urmând să se reunească pe 4 ianuarie.

Celelalte rezultate: CSM Satu Mare - Steaua 28-29, Bucovina Suceava - UCM Reşiţa 24-26, U. Cluj - Pandurii Tg. Jiu 28-26, Rom Cri Braşov - Ştiinţa Bacău 28-36, Poli Timişoara - Minaur Baia Mare 25-29, HC Odorhei - CSM Medgidia 10-0 (echipa din Medgidia nu s-a prezentat). Conform regulamentului, CSM Medgidia este sancţionată cu 5.000 lei, 3 puncte penalizare în actualul sezon şi cu alte trei puncte în campionatul viitor. La cea de-a doua neprezentare, CSM Medgidia va fi retrogradată în Divizia A.

Clasament

1. HCM CONSTANŢA 13 12 0 1 417-321 24

2. UCM Reşiţa 13 11 1 1 417-322 23

3. Ştiinţa Bacău 13 9 1 3 435-383 19

4. Pandurii Tg. Jiu 13 9 1 3 377-347 19

5. Steaua Bucureşti 13 8 1 4 409-347 17

6. Bucovina Suceava 13 7 0 6 377-346 14

7. Minaur Baia Mare 13 6 1 6 338-335 13

8. HC Odorhei 13 6 0 7 367-371 12

9. U. Cluj-Napoca 13 5 1 7 341-371 11

10. CSM Satu Mare 13 4 1 8 394-400 9

11. Poli Timişoara 13 4 1 8 326-374 9

12. Dinamo Bucureşti 13 3 1 9 386-443 7

13. CSM Medgidia* 13 2 0 11 317-428 1

14. SCM Rom Cri Braşov 13 0 1 12 321-434 1

* - CSM Medgidia este penalizată cu 3 puncte, din cauza neprezentării la un joc



12