HCM pleacă astăzi în Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM pleacă astăzi în Bulgaria

Sport 15 August 2008 / 00:00 543 accesări

Reveniţi marţi seară din Germania, jucătorii formaţiei Handbal Club Muncipal Constanţa au revenit, ieri după amiază, la pregătiri. Antrenorii Vasile Stîngă şi Eden Hairi au programat o şedinţă de recuperare, desfăşurată la Spa Center IAKI. În această după-amiază, jucătorii HCM-ului vor pleca în Bulgaria, unde vor participa la turneul internaţional “Cupa Varna”, competiţie organizată de campioana Bulgariei, Lokomotiv Varna. Turneul începe astăzi, însă vicecampioana României intră în concurs sîmbătă. HCM face parte din Grupa A, alături de HC Olimpus-85 Chişinău (Republica Moldova) şi HC Lokomotiv Varna (Bulgaria). Din Grupa B fac parte formaţiile HC Lovcen - Cetinje (Muntenegru), HC Dobrudja Dobrici (Bulgaria) şi Ştiinţa Bacău. În fiecare grupă se joacă în sistem turneu, fiecare cu fiecare. Duminică se vor încheia meciurile din faza grupelor, iar luni sînt programate ultimele partide: locurile 5-6, finala mică şi finala mare.

Taguri articol


12