Chiar dacă nu a reuşit să învingă puternica formaţie spaniolă Pevafersa Valladolid, campioana României, HCM Constanţa, poate privi cu multă încredere viitoarele partide din Grupa A a celei mai importante competiţii europene. Dacă despre întîlnirile cu Odorhei, Timişoara şi Cluj, din Liga Naţională, se putea vorbi că nu au fost teste edificatoare, partida cu Valladolid a demonstrat că formaţia noastră se află în creştere de formă. Cu o apărare mult mai exactă, mai agresivă, care a lăsat rareori spaţii de pătrundere pentru experimentatul şi valorosul pivot Eduard Roura (n.r. - un singur gol în acest meci), HCM poate spera la mult mai mult de la partidele cu Medvedi, Szeged şi Salonic, formaţii împotriva cărora se pot obţine punctele necesare calificării în următoarea fază a competiţiei. Lăsînd la o parte greşelile clare ale arbitrilor în momente importante ale partidei, trebuie spus şi faptul că formaţia noastră a pierdut şi din cauza propriilor greşeli şi a lipsei de curaj la aruncările de la distanţă. “Nu comentez arbitrajul, dar sînt momente într-un meci cînd anumite faze pot fi lăsate în avantajul gazdelor. La acest meci s-a întîmplat exact contrariul. Nu ştiu dacă la Valladolid arbitrii ne vor acorda nouă acele mingi care sînt la limită... Oricum, nu din vina arbitrilor am pierdut cu Valladolid. Am făcut mai multe greşeli în momente importante“, a declarat George Buricea. “Am întîlnit o echipă foarte puternică, dar pe care am fi putut să o învingem. Îi felicit pe jucătorii noştri pentru că au crezut în victorie şi au luptat pînă la capăt. Am jucat foarte bine în apărare dar pe faza de atac am avut ceva probleme, mai ales în ceea ce priveşte aruncările de la nouă metri“, a spus şi antrenorul secund Eden Hairi. La finele acestei săptămîni se dispută şi celelalte două partide din Grupa A a Ligii Campionilor după următorul program: Pick Szeged - Medvedi (sîmbătă, ora 18.15) şi Montpellier - PAOK Salonic (duminică, ora 18.00).
Campioana îşi îndreaptă “tunurile“ spre Suceava
După pierderea partidei cu Valladolid, în care au dovedit că se pot bate de la egal la egal cu orice adversar, HCM îşi îndreaptă atenţie spre următorul meci oficial, cel din deplasare, cu Bucovina Suceava, din etapa a 4-a a LN. Echipa noastră a efectuat aseară un antrenament la Buzău, iar astăzi va pleca spre Suceava, acolo unde duminică, de la ora 11.00, va întîlni echipa locală Bucovina, în derby-ul etapei a 4-a. Partida va fi transmisă în direct de DigiSport.