După o întrerupere de trei săptămîni, cauzată de meciurile susţinute de echipa naţională a României în preliminariile Campionatului European, Liga Naţională masculină de handbal va reveni în acest weekend în actualitate, cînd sînt programate întîlnirile etapei a 9-a. Pentru că la finalul lunii noiembrie România va susţine alte două meciuri oficiale în preliminarii, în această lună se vor disputa doar două etape în Liga Naţională, runde în care HCM va întîlni principalele urmăritoare. Primul joc va avea loc sîmbătă, acasă, contra lui Dinamo Bucureşti (locul 3), iar următorul miercuri, în deplasare, în compania Ştiinţei Bacău (locul 2). De marţi seară, HCM se pregăteşte în efectiv complet, Stănescu, Timofte şi Buricea alăturîndu-li-se coechipierilor lor după ce au evoluat pentru echipa naţională în victoriile cu Turcia şi Polonia. “Dinamo n-a început prea bine sezonul, însă pe parcurs şi-a revenit şi a urcat pe podium. Ne dorim mult victoria şi, cu ajutorul publicului, sperăm să ne apropiem ambele puncte la finalul partidei”, a declarat extrema constănţeană Mihai Timofte. George Buricea, un alt internaţional, este conştient de dificultatea jocului de sîmbătă, dar nu crede că Dinamo se poate implica în lupta pentru titlu: “Dinamo poate conta în lupta pentru podium, însă nu cred că va avea forţă să se bată la titlu. Este o echipă periculoasă pe care trebuie să o tratăm cu toată seriozitatea. Sper ca publicul să ne susţină sîmbătă, aşa cum s-a întîmplat şi în jocul cu Vive Kielce”. Întîlnirea HCM - Dinamo este programată sîmbătă, de la ora 18.00, şi va fi arbitrată de buzoienii Vasile Pavel şi Marian State. Intrarea generală este 5 lei.
Încă o înfrîngere pentru Steaua
Ieri după-amiază, într-o partidă restantă contînd pentru etapa a 8-a: Poli Timişoara - Steaua 31-28 (la pauză 15-12). Golgeterul partidei a fost Andrei Grasu (Poli), autor a 10 goluri. Preşedintele clubului Steaua, Constantin Cazacu, şi antrenorul grupării bucureştene, Nicolae Munteanu, au fost la un pas de încăierare la finalul partidei. Cazacu i-a reproşat lui Munteanu că este “zero ca antrenor”, iar antrenorul a ripostat, cei doi îmbrîncindu-se în văzul jucătorilor şi a spectatorilor. Steaua rămîne cu 6 puncte (două victorii, două egaluri şi patru înfrîngeri) în clasamentul LN masculine de handbal şi a alunecat pe locul 10.