HCM pregăteşte meciul cu Odorhei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Naţională

HCM pregăteşte meciul cu Odorhei

Sport 20 Martie 2012 / 00:00 662 accesări

Au mai rămas doar şase etape până la finalul sezonului 2011-2012 în Liga Naţională de handbal masculin, dar pentru campioana HCM Constanţa cel de-al şaptelea titlu poate veni mult mai devreme. Cu opt puncte avans faţă de principala contracandidată, Ştiinţa Bacău, HCM Constanţa are nevoie doar de trei victorii pentru a-şi adjudeca şi matematic un nou titlu. Cu 20 de victorii în tot atâtea partide de până acum, HCM va primi, vineri, de la ora 19.30, în direct la Digi Sport, replica vicecampioanei HC Odorhei. Chiar dacă diferenţa dintre cele două formaţii este de 17 puncte în acest moment (HCM - 40p, Odorhei - 23p), orgoliile dintre jucători pot fi cheia unui meci spectaculos.

„Am lăsat o zi liberă jucătorilor (n.r. - luni) pentru că am avut o deplasare lungă şi obositoare de la Reşiţa, iar apoi vom începe pregătirile pentru partida cu Odorhei. Un meci la fel de greu ca şi cel de la Reşiţa, dar jucăm în faţa propriilor suporteri. Vom întâlni o echipă omogenă, incomodă, care pare în creştere de formă, mai ales dacă ne uităm la ultimul rezultat, victorie cu 15 goluri avans în faţa Timişoarei. Sper ca jucătorii mei să-şi păstreze aceeaşi atitudine şi să obţinem o nouă victorie. Îmi doresc ca jucătorii să arate prospeţime la fiecare meci, să poată juca întotdeauna cu zâmbetul pe buze“, a precizat antrenorul principal al HCM-ului, Constantin Ştefan, care s-a ocupat în trecut şi de pregătirea formaţiei din Odorhei.



12