După opt succese consecutive în acest sezon, HCM Constanţa a suferit, ieri, în deplasare, primul eşec din acest campionat. În etapa a noua a Ligii Naţionale, handbaliştii constănţeni au cedat, scor 31-24 (15-10) în duelul cu Ştiinţa Bacău, principala contracandidată la titlu. O victorie ar fi putut netezi drumul spre un nou titlu pentru campioana României, dar, din păcate, HCM a făcut cel mai slab meci din actuala stagiune. Mult mai motivaţi, băcăuanii au început perfect şi au condus din start, 3-0 şi 7-4, în timp ce HCM a dat doar impresia că poate reveni pe tabelă, 3-4 şi apoi 6-7. Cu o apărare agresivă, dar ajutată şi de numeroasele greşeli în ofensivă ale handbaliştilor constănţeni, Ştiinţa Bacău s-a desprins la 11-7 în min.26, pentru ca la pauză să aibă deja un avans de cinci goluri, 15-10. Jocul slab al HCM-ului a continuat şi în partea secundă, iar gazdele, ajutate în unele momente şi de unele decizii controversate ale arbitrilor (11 eliminări în tabăra constănţeană), şi-au păstrat avansul pe tabelă, 22-17 în min.45. Cum nici poarta şi nici apărarea HCM-ului nu au sprijinit atacul în actul secund, gazdele au obţinut în final două puncte vitale în lupta pentru titlu, impunându-se cu 31-24. „S-a văzut că nu am fost în meci încă de la început. Cel mai slab meci al nostru în acest sezon din toate competiţiile. Ăsta este însă sportul. Când nu se începe cu determinare, când nu există o colaborare între atac şi apărare, începe să intervină graba, nu se mai găsesc cele mai bune soluţii şi îţi pierzi din încredere. Bacăul s-a văzut însă că are o echipă bună, începe să fie tot mai omogenă“, a declarat antrenorul secund Alexandru Buligan.
Pentru HCM au evoluat: Popescu (6 intervenţii, 2x7m), Stănescu (3 intervenţii, 1x7m); Toma 7g (5x7m), Criciotoiu 6g, Humet 4g, Şimicu şi Dragicevic - câte 2g, Buricea, Val şi Sabou - câte 1g, Cutura, Angelovski, Csepreghi.
Programul etapei - sâmbătă: Poli Timişoara - Dinamo Bucureşti (ora 17.00), Pandurii Târgu Jiu - CS Caraş Severin (ora 17.30), CSM Ploieşti - CSM Bucureşti (ora 18.00); duminică: Bucovina Suceava - U. Cluj (ora 12.00, Digisport 2); luni: Potaissa Turda - HC Odorhei (ora 18.00, Digisport 3). Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 16p (golaveraj: 267-199), 2. Ştiinţa Bacău 14p (268-218), 3. ASC Potaissa 12p (252-226), 4. HC Odorhei 11p (244-238), 5. CSM Bucureşti 9p (230-205), 6. Caraş Severin 8p (197-187), 7. Bucovina Suceava 8p (232-226), 8. Poli Timişoara 6p (190-194), 9. Pandurii Tg. Jiu 6p (192-209), 10. CSM Ploieşti 4p (220-251), 11. Dinamo Bucureşti 2p (201-264), 12. U. Cluj 2p (185-261).