Campioana României, HCM Constanța, a confirmat faptul că se află într-o puternică revenire de formă și s-a impus clar în meciul disputat ieri, în fieful celor de la Steaua București, scor 32-25, în etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal. Startul partidei le-a aparținut gazdelor, care au condus cu 4-2, dar a fost doar „un foc de paie”, echipa pregătită de Zvonko Sundovski revenind rapid pe tabela de marcaj, chiar dacă l-a pierdut pe centrul Marius Stavrositu, care s-a accidentat în min. 10, suferind o entorsă la glezna piciorului drept. Constănțenii au trecut în avantaj după un sfert de oră de joc, 6-5, și din acel moment nu au mai cedat conducerea. Mai mult, până la pauză s-au distanțat la trei lungimi și au intrat la cabine cu scorul 14-11. La reluare, campionii au pus stăpânire pe joc și, cu veteranul Dalibor Cutura într-o formă de zile mari, s-au distanțat și mai mult pe tabela de marcaj. Drept urmare, cu un sfert de oră înainte de final, conturile erau deja încheiate, gruparea de pe litoral având un avantaj liniștitor, 25-18. Din păcate, pivotul Albert Cristescu s-a accidentat și el, fiind nevoit să privească finalul de pe banca de rezerve. Chiar și așa, HCM a dus diferența la zece goluri, 31-21, iar antrenorul Zvonko Sundovski a aruncat în luptă și jucătorii tineri. Drept urmare, ecartul dintre constănțeni și Steaua a mai scăzut în ultimele minute, dar campioana și-a asigurat încă trei puncte, grație cărora și-a consolidat poziția pe podiumul Ligii Naționale.
Pentru HCM au marcat Cutura 7 goluri, Buricea 6g, Toma 5g, Humet 5g, Angelovski 5g, Cristescu 2g, Vujadinovic 1g și Șomlea 1g. Portarul Ionuț Stănescu a avut 13 intervenții reușite, iar tânărul goalkeeper Alexandru Bucătaru, intrat pe final, și-a trecut în cont trei intervenții reușite.
Rezultatele etapei - sâmbătă: HC Vaslui - CSM București 31-31, Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu - Poli Timișoara 28-31, Potaissa Turda - CSM Suceava 35-32; duminică: Steaua București - HCM Constanța 25-32, HC Minaur Baia Mare - Dinamo București 27-20. Astăzi, de la ora 17.15, se dispută HC Odorhei - Știința Bacău (în direct la Digisport 2). Dunărea Călărași a stat.
Clasament: 1. Minaur Baia Mare 18p, 2. HCM CONSTANȚA 16p, 3. HC Odorhei 13p, 4. Dunărea Călărași 12p, 5. CSM București 10p (golaveraj: 181-176), 6. Știința Bacău 10p (152-150), 7. Poli Timișoara 9p (184-185), 8. Potaissa Turda 9p (201-212), 9. HC Vaslui 8p, 10. Dinamo București 7p, 11. Steaua București 4p, 12. Pandurii Tg. Jiu 3p, 13. CSU Suceava 0p.