HCM se reuneşte azi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM se reuneşte azi

Sport 04 Ianuarie 2010 / 00:00 602 accesări

DIN NOU ÎN SALĂ. După trei săptămâni de vacanţă, HCM Constanţa îşi va relua astăzi pregătirile în vederea abordării celei de-a doua jumătăţi a campionatului. Sub comanda tehnicienilor Zoran Kurtes şi Eden Hairi se vor regăsi însă doar o parte dintre componenţii echipei deoarece şapte dintre aceştia (Stănescu, Popescu, Csepreghi, Sabou, Toma, Sadoveac şi Schuch) sunt angrenaţi la acţiunile loturilor naţionale. La reunirea de azi vor fi prezenţi jucătorii împrumutaţi la CSM Medgidia în turul campionatului, Şelaru, Sas, Murtaza şi Stere. Până la primul meci oficial al anului, pe 31 ianuarie, în deplasare, cu HC Odorhei, în etapa a 14-a a LN, HCM se va pregăti doar la Constanţa, dar se doreşte şi perfectarea unor meciuri de verificare împotriva unor formaţii din campionatul intern. Lideră în clasamentul Ligii Naţionale de handbal masculin, cu un punct avans faţă de echipa clasată pe locul secund, HCM are ca obiectiv câştigarea celui de-al cincilea titlu de campioană din istoria clubului după succesele din 2004, 2006, 2007 şi 2009. De asemenea, HCM îşi doreşte în acest an obţinerea şi celui de-al doilea trofeu în Cupa României, după cel din 2006. În Europa, acolo unde HCM reprezintă România în cea mai puternică competiţie europeană, obiectivul este calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

ŞASE PENTRU ROMÂNIA. Lotul naţional al României s-a reunit, ieri, la Izvorani, sub comanda noului selecţioner, Vasile Stângă. Pe 7 ianuarie este programată plecarea în Spania, la turneul amical ce se va desfăşura în perioada 8-10 ianuarie şi care reuneşte la startul său, alături de România, reprezentativele Spaniei, Elveţiei şi Braziliei. Iată lotul convocat de Vasile Stângă, din care fac parte şi aşse jucători de la HCM: Stănescu, Popescu (ambii HCM) - portari; Sabou (HCM), Ciubotariu (UCM Reşiţa) şi Onyejekwe (Ştiinţa Bacău) - extreme stânga; A. Stamate (Minaur) şi Csepreghi (HCM) - interi stânga; Rohozneanu şi Fenici (ambii UCM Reşiţa) - centri; Sadoveac (HCM) şi Jurcă (Goppingen) - inter dreapta; Toma (HCM), Georgescu (Steaua) şi Ghionea (Pick Szeged) - extreme dreapta; Irimescu (UCM Reşiţa), Novanc (Steaua) şi I. Stamate (Steaua) - pivoţi.



12