HCM şi Axiopolis luptă pentru calificarea la turneul semifinal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Campionatul Naţional rezervat juniorilor 3

HCM şi Axiopolis luptă pentru calificarea la turneul semifinal

Sport 30 Octombrie 2012 / 00:00 1042 accesări

La sfârşitul săptămânii trecute, la Năvodari, s-a desfăşurat etapa a 2-a a Seriei C din cadrul Campionatului Naţional rezervat juniorilor 3 la handbal masculin. Au participat şase formaţii, HCM Constanţa, ASC Axiopolis Cernavodă, CSS 1 Constanţa, CS Năvodari, CSS Medgidia şi CSS Călăraşi, echipe care luptă pentru unul dintre primele două locuri care asigură calificarea la turneul semifinal. După întrecerile de la Năvodari, pe primul loc al clasamentului se menţine CSS Călăraşi, echipă care a reuşit şi de această dată să câştige toate partidele, dar lupta pentru locul secund, între HCM Constanţa şi ASC Axiopolis Cernavodă, este tot mai disputată. „Am făcut partide mai bune decât la primul turneu, suntem în progres şi asta este tot ceea ce ne interesează. Pregătim cu atenţie şi următoarele turnee”, a precizat antrenorul puştilor de la HCM, Enis Murtaza.

Rezultatele turneului de la Năvodari - vineri: HCM Constanţa - CSS 1 Constanţa 30-25, CS Năvodari - CSS Medgidia 30-22, CSS Călăraşi - ASC Axiopolis Cernavodă 29-25, HCM Constanţa - CS Năvodari 24-19, CSS Medgidia - CSS Călăraşi 12-39, CSS 1 Constanţa - ASC Axiopolis Cernavodă 18-28, sâmbătă: CSS Călăraşi - HCM Constanţa 30-26, CS Năvodari - CSS 1 Constanţa 20-18, ASC Axiopolis Cernavodă - CSS Medgidia 26-20, CS Năvodari - CSS Călăraşi 19-20, HCM Constanţa - ASC Axiopolis Cernavodă 19-18, CSS 1 Constanţa - CSS Medgidia 27-26; duminică: ASC Axiopolis Cernavodă - CS Năvodari 17-17, CS Călăraşi - CSS 1 Constanţa 41-17, CSS Medgidia - HCM Constanţa 21-31. După disputarea celui de-al doilea turneu, clasamentul se prezintă astfel: 1. CSS Călăraşi 20p, 2-3. ASC Axiopolis Cernavodă şi HCM Constanţa 13p, 4. CS Năvodari 9p, 5. CSS 1 Constanţa 3p, 6. CSS Medgidia 2p.

Următorul turneu zonal va avea loc la Călăraşi, în perioada 14-16 decembrie.



12