HCM şi-a încheiat stagiul de pregătire din Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM şi-a încheiat stagiul de pregătire din Germania

Sport 11 August 2008 / 00:00 694 accesări

Vicecampioana României, HCM Constanţa, a susţinut, aseară, ultimul joc de verificare din cadrul stagiului de pregătire întreprins în Germania. Formaţia pregătită de Vasile Stîngă şi Eden Hairi a întîlnit formaţia germană de primă ligă HSG Wetzlar, de la care HCM a obţinut în această vară transferul centrului croat Kresimir Ivankovic. Echilibrul partidei s-a menţinut doar pînă în min. 13, cînd tabela indica 7-7. Din acest moment HSG Wetzlar a început să joace foarte tare, sub protecţia arbitrilor întîlnirii care au tolerat jocul dur al gazdelor. La pauză a fost 22-14 pentru formaţia germană, care a apăsat pe acceleraţie şi după reluare. Profitînd de apatia constănţenilor, HSG Wetzlar a înscris gol după gol şi s-a impus la final cu 40-25. Cel mai bun jucător al HCM-ului a fost extrema Laurenţiu Toma, care a punctat de şapte ori. Cu excepţia lui Enescu şi Sabou, ambii accidentaţi, antrenorii constănţeni i-au folosit pe toţi ceilalţi 18 componenţi ai lotului. Înaintea partidei, gazdele i-au înmînat lui Ivankovic un tricou de “rămas bun” cu nr. 13 în semn de recunoştinţă pentru ceea ce a făcut croatul pentru Wetzlar în perioada în care a apărat culorile clubului german.

Bilanţul formaţiei HCM în Germania este de o victorie şi două înfrîngeri. În precedentele două partide HCM a trecut cu 44-19 de formaţia germană de liga a III-a HSG 94 Kahl şi a cedat în faţa vicecampioanei Elveţiei, Kadetten Schaffhausen, scor 21-33. După meciul de aseară, HCM a înnoptat la Wetzlar, iar astăzi va reveni în ţară. La sfîrşitul acestei săptămîni formaţia lui Vasile Stîngă şi Eden Hairi va participa la un turneu internaţional în Bulgaria, ce se va desfăşura în perioada 15-18 august, în organizarea campioanei Bulgariei, Lokomotiv Varna.

Taguri articol


12