Încercările oficialilor campioanei României la handbal masculin, HCM Constanţa, de a obţine dreptul de organizare a partidelor din grupele Ligii Campionilor la Constanţa au din ce în ce mai puţine şanse de reuşită. După ce clubul constănţean trimisese în urmă cu mai bine de o săptămînă scrisori către toate adversarele din Grupa A, prin care solicita ca acestea să-şi exprime punctul de vedere în privinţa posibilităţii de a se juca în Sala Sporturilor, ieri a venit şi primul răspuns, din partea ruşilor de la Cehovski Medvedi. Din păcate, răspunsul campioanei Rusiei a fost unul cît se poate de diplomat dar care în niciun caz nu ajută HCM-ul. „Ne-au transmis că ei acceptă să joace pe orice arenă omologată de către EHF. Dacă cei de la forul continental nu au nimic împotrivă, nu vor avea nici ei. Celelalte formaţii, Valladolid, Szeged şi Montpellier, nu au răspuns pînă acum. În această situaţie, probabil că în proporţie de 95 la sută vom juca la Buzău. Ne pare rău pentru suporteri însă şansele să jucăm la Constanţa sînt tot mai mici“, a declarat directorul executiv al HCM, Nurhan Ali. Lotul echipei campioane se va reuni mîine, la ora 18.00, la hotel Flora, în vederea reluării pregătirilor pentru noul sezon. Formaţia constănţeană va efectua în această vară şi un stagiu de pregătire în Serbia.
Steaua a renunţat să joace la Buzău
Deşi la un moment dat părea sigură varianta ca Steaua să-şi dispute toate partidele oficiale la Buzău, directorul DSJ Buzău, Paul Diaconescu, a declarat că bucureştenii vor juca la Chiajna. “Am primit un telefon de la organizatorul de competiţii al Stelei MFA, Gheorghe Cazacu. Dînsul mi-a spus că îi pare rău, dar nu vor mai veni să joace la Buzău“. Acest lucru se datorează refuzului jucătorilor de a evolua la Buzău, astfel că gruparea stelistă va juca la Chiajna meciurile de pe teren propriu, din campionat şi Cupa Cupelor.