La sediul Federaţiei Române de Handbal (FRH), a fost stabilit, ieri, programul competiţional pentru sezonul 2010-2011 al Ligii Naţionale de handbal masculin. Campioana HCM Constanţa va avea în prima etapă ca adversar pe Dinamo, o echipă de tradiţie în handbalul românesc, dar care în ultimii ani este măcinată de multe probleme financiare, care au făcut ca gruparea din Ştefan cel Mare să se lupte chiar şi pentru evitarea retrogradării. Tocmai din această cauză s-a luat şi decizia fuzionării cu Rom Cri Braşov, echipă retrogradată la finalul sezonului trecut, noua formaţie urmând să se numească SCM HC Dinamo Rom Cri Braşov, iar partidele acestei echipe de pe teren propriu se vor disputa în Sala “Dumitru Popescu Colibaşi“ din Braşov. Primul meci cu adevărat dificil pentru HCM va avea loc abia în etapa a opta, atunci când HCM va juca, pe teren propriu, cu UCM Reşiţa, iar în ultima etapă a turului formaţia noastră va întâlni, tot pe teren propriu, echipa Pandurii Tg. Jiu, o altă echipă cu mari pretenţii la titlu în sezonul 2010-2011. „Cred că până în etapa a opta nu vom avea nicio problemă, indiferent dacă vom juca pe teren propriu sau în deplasare. Clujul, Odorhei, Minaur, Timişoara sau Satu Mare nu au cum să ne pună probleme. Ele se vor duela, cel mai probabil, tot între ele şi în campionatul care urmează. Cu Reşiţa va fi un meci dificil, pentru că s-a întărit foarte mult în această pauză competiţională pe toate posturile. Au luat doi portari buni, Szabo şi Irimuş, interi stânga, dreapta şi extreme de valoare şi sunt o contracandidată serioasă în lupta pentru titlu. La fel este şi în cazul celor de la Pandurii Tg. Jiu, care au mers pe nucleul echipei Steaua, transferându-i pe Stavrositu, Novanc, Savenco şi alţii, adică exact handbaliştii pe care Vasile Stîngă îi dorea ca să facă o bună apărare 6-0. Cred că lupta pentru titlu se va da între HCM, Reşiţa şi Tg. Jiu. Pentru noi va fi un sezon cel puţin la fel de greu ca cel precedent, deoarece vom avea iar multe jocuri în Liga Campionilor, dar am arătat în sezonul trecut că putem gestiona foarte bine şi campionatul“, a declarat antrenorul Eden Hairi. Pentru sezonul 2010-2011, FRH a luat decizia de a limita la trei numărul jucătorilor străini care pot fi pe teren în timpul unei partide.
Programul jocurilor din tur pentru HCM - etapa I: Dinamo Braşov - HCM (4 septembrie); etapa a II-a: HCM - U. Cluj; etapa a III-a: HC Odorhei - HCM; etapa a IV-a: HCM - Minaur Baia Mare; etapa a V-a: Poli Timişoara - HCM; etapa a VI-a: HCM - CSM Satu Mare; etapa a VII-a: Ştiinţa Bacău - HCM; etapa a VIII-a: HCM - UCM Reşiţa; etapa a IX-a: CSM Bucureşti - HCM; etapa a X-a: Bucovina Suceava - HCM; etapa a XI-a: HCM - Steaua; etapa a XII-a: CSM Oradea - HCM; etapa a XIII-a: HCM - Pandurii Tg. Jiu.