HCM va juca la Buzău partidele din grupele Ligii Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dacă va obţine calificarea

HCM va juca la Buzău partidele din grupele Ligii Campionilor

Sport 09 Iunie 2009 / 00:00 817 accesări

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, nu mai poate evolua pe teren propriu în partidele din grupele Ligii Campionilor, cea mai importantă competiţie handbalistică inter-cluburi. Din păcate pentru suporterii constănţeni formaţia lor favorită este nevoită, din cauza regulamentelor Federaţiei Europene de Handbal (EHF), să dispute într-o altă localitate meciurile din grupele Champions League, dacă va obţine calificarea în acea fază a competiţiei. Sala Sporturilor din Constanţa nu este omologată pentru astfel de meciuri datorită distanţei de doar 70 cm dintre suprafaţa de joc şi mantinelă, faţă de minimum 1,5 m cît prevede regulamentul. Astăzi a fost termenul limită pînă cînd conducerea HCM-ului trebuia să trimită o înştiinţare cu privire la locul în care ar urma să se joace. “Îmi pare rău pentru suporterii echipei noastre, dar EHF nu a mai dorit sub nicio formă să ne mai acorde o dispensă şi în acest sezon. Am înştiinţat deja EHF-ul că, dacă ne vom califica în grupele Ligii Campionilor, vom juca la Buzău, acolo unde există o sală omologată. După cum se ştie, pentru a ne putea califica în grupe, va trebui să cîştigăm un turneu la care vor participa alte trei formaţii. Am solicitat ca acest turneu să aibă loc la Constanţa şi sper să ne fie aprobat acest lucru. Va fi un sezon mult mai dificil decît cele de pînă acum, deoarece lupta pentru un loc în grupele Ligii Campionilor este foarte disputată. Sînt mult mai multe formaţii puternice angrenate în luptă şi nu va fi deloc uşor să ne calificăm“, a afirmat Nurhan Ali, directorul executiv al HCM. Dacă pînă acum erau calificate direct 24 de formaţii în grupele Ligii Campionilor şi acestora li se mai alăturau alte opt formaţii cîştigătoare ale meciurilor de baraj, din acest sezon vor fi calificate direct doar 20 de formaţii, iar acestora li se vor mai alătura doar patru echipe, adică cîştigătoarele celor patru turnee organizate în perioada 4-6 septembrie. Tragerea la sorţi pentru cele patru turnee de calificare va avea loc pe 18 iunie.



12