HCM, victorie fără emoţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN, etapa a 7-a: HCM Constanţa - Minaur Baia Mare 29-22

HCM, victorie fără emoţii

Sport 09 Noiembrie 2009 / 00:00 852 accesări

În etapa a 7-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, HCM Constanţa a câştigat, ieri, pe teren propriu, cu 29-22 (13-10), partida susţinută împotriva formaţiei Minaur Baia Mare. Succesul înregistrat de HCM la Salonic a adus în Sala Sporturilor peste 700 de spectatori, dornici de a vedea la lucru o echipă constănţeană ce face senzaţie în Liga Campionilor. Datorită programului încărcat din perioada imediat următoare, tehnicianul Zoran Kurtes a decis ca la întîlnirea cu băimărenii să menajeze o parte dintre titulari. Buricea, Toma, Nicolae şi Adzic au urmărit jocul din tribune, iar Băiceanu şi Popescu, deşi au luat loc pe banca de rezerve, nu au evoluat niciun minut. A fost însă o şansă în plus acordată handbaliştilor care nu au prins prima echipă în ultima perioadă, iar aceştia nu au dezamăgit. Simic (10 goluri) şi Mureşan (6g) au fost principalii marcatori ai partidei, una pe care HCM a câştigat-o fără să impresioneze. „Astăzi am fost eu într-o formă bună, însă mâine poate fi altcineva. Cel mai important este ca echipa să câştige. A fost un meci bun, mai ales că echipa venea după un meci greu în Liga Campionilor şi era important să se evite şi accidentările“, a spus Miroslav Simic. „Cred că nu ne-am făcut de râs. Era un moment în care HCM putea fi surprinsă, pentru că venea după multe jocuri, multe victorii şi era normal să cedeze la un moment dat. Probabil că HCM nici nu ne-a luat prea în serios, văzând că are în faţă o echipă de copii“, a declarat antrenorul oaspeţilor, Ion Crăciun. Au jucat - HCM (antrenor Zoran Kurtes): Stănescu (7 intervenţii), Simic 10g, Mureşan 6g, Vukovic 3g, Pavlovic, Schuch, Sabou şi Dimache - câte 2g; Csepreghi, Sadoveac - câte 1g; Timofte, Prachar; Minaur (antrenor Ion Crăciun): Viorel Viman (9 intervenţii, 1x7m, 1gol), Vasile Viman; A. Popescu 6g, Pop 4g, Gavrilovic şi Roman - câte 3g; Asoltanei şi Buciuman - câte 2g, Câmpan 1g, Musteaţă, Vasile, Fotonea, Babic.

Celelalte rezultate: CSM Medgidia - Ştiinţa Bacău 30-49; Steaua - Pandurii Tg. Jiu 31-25; Rom Cri Braşov - UCM Reşiţa 21-33; CSM Satu Mare - Bucovina Suceava 27-30; Dinamo - U. Cluj 26-25; HC Odorhei - Poli Timişoara 28-30.

Clasament

1. HCM Constanţa 7 6 0 1 212-161 12

2. UCM Reşiţa 7 5 1 1 218-167 11

3. Steaua Bucureşti 7 5 1 1 223-178 11

4. Ştiinţa Bacău 7 5 0 2 249-204 10

5. Pandurii Tg. Jiu 7 5 0 2 190-179 10

6. Bucovina Suceava 7 4 0 3 196-178 8

7. HC Odorhei 7 4 0 3 210-212 8

8. U. Cluj 7 3 1 3 180-196 7

9. CSM Satu Mare 7 3 0 4 211-207 6

10. Poli Timişoara 7 3 0 4 180-207 6

11. Minaur Baia Mare 7 1 1 5 161-182 3

12. Dinamo Bucureşti 7 1 1 5 203-243 3

13. CSM Medgidia 7 1 0 6 182-252 2

14. Rom Cri Braşov 7 0 1 6 170-219 1



12