HCM vrea prima victorie în faţa Bacăului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM vrea prima victorie în faţa Bacăului

Sport 24 Aprilie 2009 / 00:00 611 accesări

Handbal Club Municipal Constanţa va încerca sîmbătă, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor din Constanţa, să obţină prima victorie în istoria ultimelor două sezoane în faţa echipei Ştiinţa Municipal Bacău. De la promovarea pe prima scenă a handbalului românesc în 2007, Ştiinţa Bacău a cunoscut o ascensiune de invidiat pentru multe formaţii din Liga Naţională, echipa moldavă luptîndu-se pentru titlul naţional încă din primul an petrecut în primul eşalon. Chiar dacă nu au reuşit să-şi treacă în palamares rîvnitul trofeu, băcăuanii se pot mîndri cu victorii importante obţinute în faţa numelor grele din handbalul autohton. Printre acestea se numără şi tripla campioană a României, HCM Constanţa nereuşind să învingă pe Ştiinţa Bacău. Mai mult, HCM a fost învinsă în ambele confruntări disputate la Bacău şi a remizat în returul sezonului trecut în jocul disputat la Constanţa. Aşadar, un motiv în plus pentru handbaliştii constănţeni de a cîştiga întîlnirea de sîmbătă, cu Ştiinţa Bacău, din etapa a 23-a a campionatului. “Nu au fost niciodată meciuri uşoare împotriva Bacăului. Nu am cîştigat niciodată şi tocmai de aceea acum ne dorim cu atît mai mult victoria. Deşi nu mai au şanse la titlu, cu siguranţă nu vor veni ca mielul la tăiere. Vor dori să scoată un rezultat cît mai bun şi pentru a face uitată înfrîngerea cu Universitatea Cluj. Sperăm ca la meci sala să fie cît mai plină, suporterii să ne susţină şi să se bucure alături de noi pentru victorie. Ne-am apropia şi mai mult de titlul de campioni. Cu un succes în faţa Bacăului, am fi în proporţie de 99 la sută campioni“, a declarat Silviu Băiceanu. Formaţia băcăuană are în componenţă mai mulţi jucători experimentaţi, omul nr. 1 al Ştiinţei fiind Sandu Iacob, component al echipei naţionale şi fost campion al României cu HCM în 2006. În clasamentul golgeterilor, Ştiinţa Bacău are numai puţin de trei reprezentanţi: Marius Bondar se află pe poziţia secundă, cu 133 goluri, Andrei Grasu este pe 4, cu 113 goluri, iar Ionuţ Rotaru pe 10, cu 100 goluri în 22 de partide. De partea cealaltă, HCM este reprezentantă în acest clasament doar de Laurenţiu Toma, extrema noastră fiind pe locul 6, cu 105 goluri.

Taguri articol


12