HCM vrea un nou succes la Bacău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Națională, etapa a 10-a: ȘTIINȚA BACĂU - HCM CONSTANȚA

HCM vrea un nou succes la Bacău

Sport 07 Noiembrie 2014 / 00:00 788 accesări

Campioana Handbal Club Municipal Constanța și vicecampioana Știința Bacău se întâlnesc astăzi, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 2), într-un nou derby al Ligii Naționale de handbal masculin. Va fi a doua partidă din acest sezon între cele două forțe ale campionatului, dar prima în Liga Națională. Constănțenii au câștigat duelul din Supercupa României, scor 24-21, însă trofeul a ajuns ulterior la Bacău pentru că muntenegreanul Mladen Rakcevic nu avea toate actele de transfer perfectate. Constănțenii ocupă locul 3 în clasament, cu 16 puncte, la două lungimi de surprinzătorul lider Dunărea Călărași, în timp ce băcăuanii se află pe poziția a 6-a, cu 14 puncte. Trebuie menționat și faptul că HCM a pierdut în această vară, din cauza problemelor financiare, opt jucători, Șimicu, Csepreghi, Criciotoiu, Sadoveac, Novanc, Șoldănescu, Bogunovic și Kedzo, în timp ce Știința Bacău a avut o campanie importantă de achiziții, reușind să aducă pe banca tehnică și o legendă a handbalului spaniol, Mateo Garralda.

„Va fi o partidă foarte grea, dar este bine că suntem în efectiv complet. Suntem o echipă mai bună, știm acest lucru, dar va trebui să fim concentrați pe toată durata celor 60 de minute pentru a profita de punctele lor slabe. Bacăul nu are o echipă rea, dar are nevoie de timp pentru a se acomoda sistemului dorit de noul antrenor. Cred că vom câștiga și la final vom avea motive de bucurie”, a declarat Branislav Angelovski.

Restul partidelor au loc după următorul program - astăzi: CSM București - Steaua București (ora 20.00, Digi Sport 2); sâmbătă: CSU Suceava - Pandurii Tg. Jiu (ora 17.00), Dunărea Călărași - HC Vaslui (ora 18.00), Dinamo București - HC Odorhei (ora 20.45, Digi Sport 2); Minaur Baia Mare - Potaissa Turda (ora 13.15, Digi Sport 3). Poli Timișoara stă. Clasament: 1. CSM Călărași 18p (golaveraj: 214-196), 2. Minaur Baia Mare 18p (194-177), 3. HCM CONSTANȚA 16p (230-205), 4. CSM București 16p (235-220), 5. HC Odorhei 15p, 6. Știința Bacău 14p, 7. Dinamo București 13p, 8. Poli Timișoara 12p, 9. Steaua București 10p, 10. Potaissa Turda 9p, 11. HC Vaslui 8p, 12. CSU Suceava 4p, 13. Pandurii Tg. Jiu 3p.

PORTARUL POPESCU A SEMNAT CU ST. RAPHAEL. După mai bine de zece ani la HCM, portarul Mihai Popescu va evolua din sezonul următor la gruparea franceză Saint Raphael. Contractul cu formația din Hexagon se va întinde pe trei sezoane, iar Popescu îl va avea coechipier și pe Alexandru Șimicu, care, de asemenea, va juca la Saint Raphael din campionatul 2015-2016. Cele două transferuri au fost anunțate pe site-ul clubului francez. Antrenor secund la Saint Raphael este românul Rareș Fortuneanu.



12