Temperaturile ridicate şi vânturile puternice au alimentat apariţia unor incendii masive de vegetaţie în Australia, au declarat autorităţile, precizând că flăcările au distrus zeci de locuinţe şi a ucis numeroase animale. Circa 70 de case au fost avariate sau distruse în Tathra, un ...
Incendii cumplite de pădure au solicitat intervenția a peste 3000 de pompieri în centrul statului California, joi, și a forțat mii de persoane să-și părăsească locuințele, relatează joi Reuters. Incendiul Detwiler a fost adus sub control numai în proporție de 7%, în condițiile în ...
Incendiile au reizbucnit marți în Portugalia, fiind mobilizați pe timpul nopții peste 1300 de pompieri, între care 600 de pompieri la un singur incendiu ce amenința mai multe cătune din zona centrală a țării, potrivit protecției civile, citate de agenția France Presse (AFP). Conform unui ...
Câteva zeci de hectare cu viță de vie, dintr-un total de circa 100 de hectare cultivate în comuna tulceană Valea Teilor, au fost afectate în proporție de până la 100% de grindina și ploile torențiale din ultima lună, potrivit Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală ...
Pe 1 martie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început procesul de primire a cererii unice de plată pentru Campania 2016, iar până la data de 24 iunie au fost înregistrate la centrele locale și județene ale agenției din toată țara 894.848 de cereri, pentru o ...
Vești bune pentru peste 690.000 de fermieri români. Pentru ei au fost emise deja ordinele de plată din schema pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire), precum și pentru submăsurile compensatorii din PNDR (programul Național de Dezvoltare Rurală) aferente Măsurii 13. Mai ...
Începând de săptămâna trecută, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată a schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire), precum și pentru submăsurile compensatorii din PNDR (Programul Național ...
Mai puțin de 1% din suprafața agricolă totală de 13 milioane de hectare, din România, este cultivată cu cereale, legume sau viţă-de-vie ecologice, potrivit datelor Ministerului Agriculturii (MADR). În perioada 2010-2014, suprafaţa agricolă ecologică a crescut cu aproape 60%, până la ...
România are, în prezent, circa 6,9 milioane de hectare de fond forestier, din care 51% în proprietate privată, arată datele Inventarului Forestier Național (IFN), date joi publicității, într-o conferință de presă. Pe lângă suprafața de pădure, există circa 14 milioane de ...
Peste o treime dintre gospodăriile agricole din Uniunea Europeană erau în 2013 în România. Țara număra în 2013 3,7 milioane de gospodării agricole, respectiv 33,5% din numărul total din UE, urmată de Polonia, cu 1,4 milioane de gospodării sau 13,2% din totalul UE, Italia (un milion de ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a finalizat plata rentei viagere aferente anului 2014 pentru 45.458 de beneficiari care au optat pentru plata prin mandat poștal. Suma totală achitată este de 47.728.081,81 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul național ...