Helen Mirren a fost desemnată cea mai bună actriţă britanică de teatru la gala Laurence Olivier Awards 2013, ce a avut loc, duminică seară, la Royal Opera House din Londra. Helen Mirren, în vârstă de 67 de ani, a câştigat acest trofeu cu rolul reginei Elizabeth a II-a din piesa de teatru ”The Audience”, de Peter Morgan. Piesa pune în scenă întâlnirile private săptămânale dintre suverana britanică şi cei 12 premieri din fruntea Guvernului britanic, în cele şase decenii de domnie ai reginei. Helen Mirren nu este deloc străină de această partitură, întrucât actriţa britanică a câştigat premiul Oscar, în 2006, cu acelaşi rol, în filmul ”The Queen”. Colegul ei din distribuţia piesei de teatru ”The Audience”, Richard McCabe, s-a impus la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar, interpretându-l pe fostul premier britanic Howard Wilson.
Producţia ”The Curious Incident of the Dog in the Night-Time” s-a impus la şapte categorii de premii, egalând astfel precedentul record deţinut de piesa ”Matilda”, stabilit în 2012. Această producţie, regizată pe baza unui roman de Mark Haddon, a fost desemnată cea mai bună piesă de teatru, iar Luke Treadaway - care interpretează rolul unui adolescent în vârstă de 15 ani suferind de autism - a fost desemnat cel mai bun actor principal. Colega sa de distribuţie, Nicola Walker, a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol secundar. Printre ceilalţi câştigători ai galei de duminică seară s-au numărat Michael Ball şi Imelda Staunton, desemnaţi cel mai bun actor dintr-un musical, respectiv cea mai bună actriţă dintr-un musical, pentru rolurile lor din producţia ”Sweeney Todd”. La categoria cea mai bună piesă nouă s-a impus producţia ”Top Hat”. Concepută ca o celebrare a muzicii şi a dansului din anii ’30, această piesă s-a impus la alte două categorii: cea mai bună coregrafie şi cel mai bun design de costume. Piesa ”Billy Elliot” a fost recompensată cu trofeul Radio 2 Audience Award, desemnat pe baza voturilor publicului. Un premiu special a fost decernat coregrafei Gillian Lynne, care a lucrat la peste 50 de spectacole, inclusiv la două producţii celebre - ”Cats” şi ”The Phantom of The Opera”. Dramaturgul şi romancierul Michael Frayn a primit şi el un premiu special.
Gala Laurence Olivier Awards a avut loc la Theatre Royal din Londra şi a fost prezentată de Sheridan Smith şi Hugh Bonneville. Premiile Laurence Olivier sunt decernate în fiecare an, de Society of London Theatre, iar învingătorii sunt stabiliţi de un juriu din care fac parte atât profesionişti din industria teatrului, cât şi spectatori.