Pe 18 septembrie se împlinesc patru decenii de la moartea celui mai mare chitarist al tuturor timpurilor, Jimi Hendrix. Astfel, între 17 şi 19 septembrie, se organizează Hendrixperience, un festival organizat la Complexul Cormoran din Delta Dunării. Evenimentul este inspirat de stilul psihedelic, liber şi plin de culoare, caracteristic anilor 70’.
Cele trei “zile de libertate” oferă constănţenilor care cred în valori necomerciale, interesaţi să „evadeze” în weekend, şansa de a se bucura, într-un cadru nonconformist, de concerte, jam session-uri, lecturi, vizionări de materiale şi întâlniri cu artiştii. Motivul pentru care Event Plus, producătorul evenimentului, a ales Delta Dunării ca destinaţie, se datorează sentimentului de libertate pe care aceasta îl induce, precum şi posibilităţii de a trăi experienţe inedite... în afara sferei muzicale.
Complexul ales are capacitatea susţinerii a numeroase activităţi, indiferent de vârsta participanţilor, de la plimbări cu şalupa la pescuit sportiv, echitaţie şi până la ping pong, darts, biliard sau simpla baie de soare de la marginea piscinei. Hendrixperience este un concept care se bazează pe participarea pro-bono a artiştilor.