Odată cu începerea anului şcolar a crescut riscul de apariţie a bolilor contagioase, astfel încît în saloanele Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa au fost internate numeroase persoane care suferă fie de hepatită acută, fie de varicelă. Hepatita este o boala caracterizată prin inflamaţia ficatului, care duce la alterarea sau distrugerea celulelor hepatice. Medicii sînt de părere că cele mai frecvente cauze de apariţie a hepatitei sînt nerespectarea regulilor de igienă. Varicela, cunoscută sub numele de vărsat de vînt, este o boală contagioasă, cu evoluţie uşoară. Este produsă de un virus şi se caracterizează printr-o erupţie veziculoasă, generalizată. “De la începutul lunii am internat 51 de cazuri de hepatită acută şi zece cazuri de varicelă. Majoritatea celor internaţi sînt copii. Varicela are un indice de contagiozitatea de 95%. De asemenea, avem şi bolile de sezon, infecţiile de tract respirator, printre care se numără angine acute, pneumonii interstiţiale”, a declarat directorul adjunct al Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Stela Halichidis.
Infecţioniştii spun că nu se poate vorbi de focare de hepatită, dar majoritatea pacienţilor sînt din zonele rurale şi medicii se aşteaptă la o creştere a numărului de bolnavi de hepatită, deoarece perioada de incubaţie în cazul acestei patologii este mare, de cîteva săptămîni. În ceea ce priveşte varicela, printre bolnavi se numără şi pacienţi imunodeprimaţi, care suferă de cancer sau sînt infectaţi HIV. “Varicela se manifestă mai sever la adulţi decît la copii, iar în cazul acestor pacienţi imunodficienţi pot apărea complicaţii, cum ar fi pneumoniile şi encefalitele. Printre pacienţii veniţi din Clinica de Oncologie am avut cîţiva care au avut mare nevoie de transfuzii de sînge. Deşi am înţeles că sînt probleme cu sîngele, cei de la Centrul Regional de Transfuzii au fost prompţi şi ne-au livrat la timp cantităţile de sînge necesare”, a declarat dr. Halichidis. De asemenea, sosirea anotimpului rece face necesară vaccinarea antigripală. Astfel, Spitalul de Boli Infecţioase a solicitat ajutorul Autorităţii de Sănătate Publică pentru achiziţionarea acestui vaccin, necesar atît cadrelor medicale, cît şi pacienţilor infectaţi HIV, a căror imunitate este extrem de scăzută. “Trebuie să se ştie că de la administrarea acestui vaccin şi pînă la obţinerea efectului dorit trec în jur de două săptămîni. De asemenea, populaţia care ştie că are nevoie de vaccinul antigripal ar trebui să îl facă în cel mai scurt timp, pentru a nu se îmbolnăvi”, a declarat dr. Stela Halichidis.